Instant Factoring: de 5 ori mai multe cereri de finanțare în prima jumătate de an

Potrivit Instant Factoring, prima companie românească de micro-factoring online, în primul semestru al anului, volumul solicitărilor de finanțare procesate a crescut de cinci ori comparativ cu al doilea semestru din 2018.

Pentru cea de-a doua jumătate a anului, Instant Factoring estimează menținerea tendinței  de creștere a volumul finanțărilor acordate. Obiectivul financiar pentru anul 2019 este reprezentat de atingerea unui volum de finanțări acordate microîntreprinderilor din România în valoare de 15 milioane euro.

Din datele centralizate de companie, valoarea medie de finanțare a unei facturi a fost de aproximativ 2.300 euro în prima parte a anului, cu un termen de plată mediu al facturilor acceptate pentru finanțare în perioada menționată de 32 de zile. 

Din punct de vedere al frecvenței, solicitările de finanțare înregistrate de Instant Factoring în prima jumătate a anului au provenit din industrii precum: comerț și distribuție (22%), transport (19%), servicii prestate întreprinderilor (18%) și construcții (9%).

”Pe lângă sectoarele care au un necesar de finanțare intensivă, remarcăm o creștere a cererilor de finanțare din partea micro-companiilor din sectorul serviciilor prestate întreprinderilor, unde regăsim un număr semnificativ de firme de consultanță de management sau financiară, agenții de publicitate și altele. Soluțiile de factoring sunt perfect aplicabile în această zonă și acoperă nevoia de cash pe termen scurt, având în vedere termenele lungi de plată pe care le practică clienții lor, companii mari și în general stabile, dar care plătesc greu. De altfel, este una dintre industriile cele mai profitabile la nivel de microîntreprinderi cu cifra de afaceri de până la 500.000 euro, cu 4,65 miliarde lei profit la o cifră de afaceri de 11,66 miliarde lei, din datele publice preliminare valabile la 2018”, declară Adina China-Birta, Country Manager Instant Factoring.

Conform reprezentanților Instant Factoring, în topul celor mai frecvente industrii din care provin debitorii: transportul (18%), comerțul (18%), serviciile prestate întreprinderilor (7%), construcțiile (7%), echipamentele și metalurgia (6%), iar ca pondere din total: construcțiile (17%), comerțul (17%), transportul (11%), metalurgia (9%), echipamentele (5%) și retailul (5%).

Misiunea Instant Factoring este să faciliteze dezvoltarea afacerilor mici, furnizându-le soluții flexibile și inovatoare de finanțare, prin transformarea în lichidități a facturilor aflate în termenul de plată.

Decizia de finanțare este luată într-un interval mediu de 2 ore, grație tehnologiei avansate de care platforma dispune, iar în maxim 24 de ore clientul primește banii în cont.

Întregul proces de evaluare a riscului și managementul operațiunilor este automatizat și complet online, totul desfașurandu-se cu rapiditate și transparență și fără solicitarea de acte suplimentare pentru sume de până la 50.000 lei. Per ansamblu, Instant Factoring finațează online facturi cu valori individuale de până la 100.000 euro. 

Instant Factoring, un fintech românesc de factoring online, dedicat companiilor mici și microîntreprinderilor, a acordat 1.930 de finanțări în primul an de activitate, în valoare totală de 4 milioane de euro. Produsul poate fi utilizat și de persoanele fizice autorizate (PFA). Aflați din acest material mai multe detalii despre planurile Instant Factoring pentru 2019. 



Citeste si