- 6 Iunie 2022
Intenția de digitalizare la companiile de producție, în drum spre 100%
Astfel, potrivit datelor Softlead colectate în perioada 1 aprilie – 20 mai de la 100 de fabrici din România, există o intenție clară de investiții în procese de transformare digitală.
Mai exact, 84,4% dintre respondenți au în plan ca până la finalul anului 2023 să demareze acțiuni de digitalizare care să îi ajute în creșterea eficienței și productivității interne.
În contextul în care 60% dintre companiile de producție care au răspuns chestionarului lansat de Softlead nu beneficiază de o digitalizare completă a tuturor activităților și proceselor interne, nevoia de investiții în soluții software potrivite este evidentă, devenind o prioritate în următorii ani.
Mai mult decât atât, conform celor mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), câteva ramuri industriale au înregistrat creșteri semnificative (energie, industria extractivă, industria prelucrătoare), fapt ce favorizează și susține atât investițiile în transformarea digitală, cât și validarea nevoii companiilor de sisteme IT care să organizeze mai bine noile fluxuri apărute odată cu dezvoltarea organizației.
”În mod evident, companiile de producție au fluxuri de activități și proceduri complexe, ce necesită organizare, evaluare, raportare, control și anticipare continuă conformă cu planurile de creștere și dezvoltare. De aceea, alături de câteva dintre cele mai cunoscute companii IT care au în portofolii soluții software dedicate digitalizării fabricilor, am pornit în luna aprilie o campanie prin care vorbim despre etapele achiziției software, prezentăm studii de caz și povești de succes, precum și materiale care să indice modul în care achizitorii se pot bucura de un flux prietenos de selecție a soluției software ideale. Iar când vorbim despre tehnologii potrivite, vorbim, de fapt, despre identificarea nevoilor de business și despre ADN-ul digital pe care orice companie trebuie să îl definească folosind platforma Softlead.ro”, afirmă Alexandra Roată, Co-Founder Softlead.
Ce tipuri de aplicații software folosesc fabricileÎn cele mai multe dintre companiile de producție care au răspuns studiului de piață lansat de Softlead sunt utilizate doar soluții software dedicate activității de gestiune financiar-contabilă, în timp ce 15,6% au implementat deja aplicații complexe, cum ar fi cele de tip ERP (Enterprise Resource Planning), RPA (Robotic Process Automation) – 2,2% sau WMS (software pentru depozite – Warehouse Management System) – 4,4%.
Bugetele alocate de companiile de producție pentru digitalizarePentru următoarele 12 luni, cele mai multe dintre companiile de producție (42,2%) care au în plan digitalizarea plănuiesc să aloce sume cuprinse între 5.000 – 10.000 de euro, în timp ce 8,9% dintre fabrici au indicat disponibilitatea de a aloca bugete consistente, de peste 20.000 de euro.
Studiul de piață efectuat de Softlead a fost aplicat pe un eșantion de 100 de respondenți, reprezentanți ai companiilor de producție din România, ce ocupă poziții de top și middle management și responsabil achiziții.