Povestea canalului Tralala & LooLoo Kids - cum ajungi la butonul de diamant pe YouTube VIDEO

Trebuie să recunosc faptul că, deși nu am copii și cunosc canalele de YouTube destinate celor mici doar de la prieteni mult mai familiarizați cu acest domeniu, sunt două cântecele care mi-au rămas în cap și pe care mă trezesc că le fredonez, câteodată, în redacție.

Editare video: Octavian Palade

----

Unul dintre cele este Elefantul Cici, care mi-a rămas întipărit în minte încă de acum doi ani de când colegul meu Octavian a scris pe larg povestea ieșenilor de la Tralala – o puteți citi aici. Pe cel de-al doilea l-am auzit cântat deseori chiar de un copil, fan al animațiilor realizate de Mora TV, firma din Iași care a creat canalul Tralala. Precum și canalul Looloo Kids. Ambele extrem de cunoscute în rândul copiilor și a părinților de la noi și din întreaga lume.

Această a doua melodie este Johny Johny Yes Papa, videoclip care a ajuns la 1,5 miliarde de vizualizări pe YouTube. Alături de alte cântece educative de pe canalul în limba engleză LooLoo Kids, Johny Johny Yes Papa le-a asigurat lui Alexandru și Cristinei Badan, fondatorii Mora TV, butonul de diamant din partea YouTube, pentru atingerea pragului de 10 milioane de abonați, prima distincție de acest gen acordată în Europa Centrală și de Sud-Est.

Ceea ce te motivează

Cum a fost posibil ca o firmă din Iași, pornită în 2012 de familia Badan, să ajungă să dețină unul dintre cele mai cunoscute și apreciate canale de conținut educațional din lume? Cu multă muncă, investiții și ceva noroc. Am aflat chiar de la cei doi fondatori cum poți ajunge la butonul de diamant pe YouTube și care sunt planurile Mora TV pentru anul în curs.

”Sunt mulți cei care pornesc canale de YouTube în ideea de a face bani, dar nu reușesc. Pentru că depinde care e motivația din spate”, spune Alexandru Badan. ”Suntem extrem de mândri pentru că această distincție vine în premieră în România. E o premieră pentru Europa Centrală și de Est, iar lucrul acesta ne bucură. E important când părintele știe că cel mic urmărește Tralala sau LooLoo Kids e un conținut de calitate, la care nu trebuie să aibă grijă”, completează el.

E important când părintele știe că cel mic urmărește Tralala sau LooLoo Kids e un conținut de calitate, la care nu trebuie să aibă grijă

În momentul în care au lansat primul canal pentru copii, Tralala, cei doi ieșeni și-au dorit să creeze conținut original, și de calitate, pentru copii. Însă, după cum spune Alexandru, conținutul educațional este destul de dificil de implementat, pentru că trebuie combinat și cu partea de divertisment pentru a-i captiva pe cei mici. ”Cea mai bună manieră sunt cântecele. Prin cântece copilul ascultă. Sunt copii care nu vor să se trezească dimineața. E simplu să îi pui "Ursulețul s-a trezit". Sau nu vor să meargă la grădiniță. Atunci poți asculta "Bună dimineața, dragă grădiniță". Atunci este divertisment, dar combinat cu educațional. E un mix”, completează el.

Costurile unui canal de YouTube de succes

Însă pentru a crea acest conținut animat și original, și mai ales adaptat copiilor, costurile sunt pe măsură. Iar fondatorii LooLoo Kids și Tralala continuă să-și investească aproape tot profitul în realizarea videoclipurilor. ”De la an la an investim mai mult. Depinde de tipul de animație, unde e realizată animația de calitate. Dacă aș face o medie, investițiile lunare în animație sunt de 40-50.000 de euro”, ne spune Alexandru Badan, precizând faptul că, în acest moment cifra de afaceri a Mora TV a atins nivelul de 940.000 de euro.

De la an la an investim mai mult. Depinde de tipul de animație, unde e realizată animația de calitate

În acest moment, conținutul canalului LooLoo Kids, care a depășit pragul de 13 milioane de abonați, este tradus în 7 limbi străine (printre ele, engleză, rusă, spaniolă, turcă, lituaniană) și are o audiență de peste 120 de milioane de familii din 2019 țări. Potrivit lui Alexandru, în 2018 pentru LooLoo Kids au fost realizate 60 de animații noi, iar alături de soția sa are planuri mari pentru dezvoltarea canalului YouTube care a primit primul buton de diamant din Europa Centrală și de Sud-Est.

Viitorul

”Urmează să adaptăm încă în 3 limbi. Se vor finaliza franceză, portugheză, italiană și sper și germană până la finalul anului. Suntem atenți la utilizatori. Nu e normal ca cineva din România ca de pe același canal să dea click și să asculte o melodie în arabă. De asta sunt canale separate și fiecare își va aduna proprii fani și subscriberi din teritoriile lor”, completează el.

Iar planurile ieșenilor nu se opresc aici, mai ales că YouTube va lansa un canal special pentru copii, care va oferi doar conținut pentru cei mici – YouTube Kids. Astfel, fondatorii Tralala și LooLoo Kids au plan realizarea a două noi producții – Lea&Pop, Dino World -, precum și un proiect prin care vor crea animații pe baza a 10 povești clasice reinterpretate – prima dintre acestea este Scufița Roșie.

”Am avut mai multe idei în momentul de dinainte de a ne dezvolta. Una dintre ele a fost creșterea constantă a calității animațiilor și a producțiilor audio. În același timp, ca strategie, nu ne-am limitat doar la România”, povestește Alexandru Badan.

Iar strategia de a deschide conținutul creat de compania din Iași către utilizatori din întreaga lume a fost cea care a asigurat o bună parte din succes. Însă ar fi fost posibil acest succes dacă busines-ul Mora TV ar fi fost lansat în urmă cu un deceniu?

În același timp, ca strategie, nu ne-am limitat doar la România

Puterea online-ului

Elias Moreno, strategic partner în cadrul YouTube, este de părere că nu. ”Când te uiți la numărul de persoane care se uită săptămânal la conținutul postat de LooLoo kids, numărul este de 7 ori cât populația României. Este o realizare enormă. Este interesant pentru că această poveste pe care o sărbătorim azi nu ar putut să aibă loc acum 10-15 ani. De ce? Pentru că acum 10-15 ani, dacă aveai conținut de calitate și voiai să-l difuzezi în Statele Unite sau în America Latină, trebuia să cunoști persoane din televiziune. Aveai nevoie să stai de vorbă cu ei și să-i convingi că ai conținut bun și să-i rogi să-l difuzeze pe platforma lor”, a spus oficialul YouTube, prezent la decernarea butonului de diamant către către canalul LooLooKids.

Acum 10-15 ani, dacă aveai conținut de calitate și voiai să-l difuzezi în Statele Unite sau în America Latină, trebuia să cunoști persoane din televiziune

”Acum, și motivul pentru acest succes, este că oricine din această încăpere poate face un video cu telefonul, iar acest video este disponibil pentru 1,9 miliarde de persoane din toată lumea. Astfel, este democratizat modul în care distribuim videoclipuri. Nu mai trebuie să știi oameni de prin televiziuni ca să poți să-ți publici conținutul. Și nici nu mai este relevant faptul că ești o companie foarte mare din State sau dacă ai pornit dintr-un garaj din Iași. Acum ai aceleași posibilități la dispoziție”, a adăugat acesta.

În același timp, Elisabeta Moraru, Country Business Development Manager Google, este de părere că tehnologia și creativitatea sunt cele două elemente care permit transformarea oricărei persoane într-un antreprenor. ”YouTube oferă oricărui creator de conținut o cale către publicul global, iar LooLoo Kids este deja departe pe acest drum. Au devenit unul cele mai populare canale de YouTube pentru copii din lume, iar acum primesc cea mai importantă distincție din partea YouTube: butonul de diamant. Ne bucurăm că un creator de conținut din România a reușit să depășească granițele și să ajungă la acest nivel”, a spus oficialul Google, prezent la eveniment.

Moraru a precizat și faptul că în acest moment, YouTube a ajuns la un număr record de încărcări. ”Sunt peste 400 de ore de conținut încărcate în fiecare minut. YouTube este cel mai mare canal de telviziune global. Sunt peste 1,9 miliarde de oameni care lunar se loghează ca să descopere acest conținut. Responsabilitatea de a avea conținut de calitate, disponibil oricând și de oriunde”.

Sunt peste 400 de ore de conținut încărcate în fiecare minut

Lucru pe care Alexandru și Cristina Badan l-au dorit încă din prima zi. ”Nu mă întrebau cum să facă mai mulți bani, mă întrebau cum să se asigure că tot conținutul pe care îl creează este cel mai bun pentru copii, pentru familii, cum pot face conținut mai bun. Acestea sunt motivele pentru care au avut și au atât de mult succes”, a mai spus Elias Moreno.

Compania care deține canalul LooLoo Kids este Mora TV, din Iași. Alături de LooLoo Kids, portofoliul Mora TV cuprinde TraLaLa, un canal cu 2 milioane de abonați destinat publicului din România, cu cântece și animații 3D pentru copii, și BoonBoon, cu desene animate dublate în limba română. Mora TV a fost înființată în 2012 de doi ieșeni, Cristina și Alexandru Badan, și a început cu canalul de YouTube TraLaLa, cu scopul de a crea conținut original pentru copii. 

LooLoo Kids oferă cântece și conținut educațional pentru copii, sub forma animației 3D, și se adresează unui public global. Conținutul este oferit în 7 limbi: engleză, cea mai mare parte, la care se adaugă română, rusă, spaniolă, portugheză, turcă și lituaniană, alte trei - franceză, germană, italiană - fiind în pregătire. LooLoo Kids găzduiește 100 de cântece originale pentru copii, în total 230 de minute de animație 3D.

Lansat în august 2014, canalul are în prezent peste 13 milioane de abonați și mai mult de 5 miliarde de vizualizări. Cea mai mare parte a publicului vine din Statele Unite, cu aproximativ 700 milioane de vizualizări, urmat de Indonezia, India, Tailanda, Marea Britanie și Brazilia.



Citeste si