- 18 Septembrie 2017
Învață cum să faci un startup de gaming: GameLab ajunge la București
A realizat acest lucru alături de Andrei Istrate, unul dintre cei mai cunoscuți game developeri din România și cofondatorul RGDA – Asociația dezvoltatorilor de jocuri video din România -. Istrate inițiase proiectul GameDev Academy ce oferă cursuri de game design, testare de jocuri, grafică, celor interesați (primele cursuri au avut loc în vara acestui an). Practic, GameLab cosolidează cursurile pe care le pune la dispoziție GameDev Academy.
”Deși cursurile GameDev Academy au o structură bazată pe practică, ele nu oferă cursanților posibilitatea de a dezvolta un produs de la idee la demo jucabil, într-o echipă multidisciplinară. Așadar, proiectul GameLab întregește foarte bine viziunea academiei de a dezvolta viitoarele generații de dezvoltatori de jocuri video”, explică Andrei Istrate decizia de a aduce conceptul GameLab și în Capitală.
În plus, potrivit lui Istrate, un alt motiv care a stat la baza extinderii incubatorului GameLab a fost modul în care industria de profil funcționează în acest moment. ”București este un nucleu, atât al companiilor mari, cât și al studiourilor indie. Asta înseamnă că pe lângă locația pe care o avem deja prin GameDev Academy, avem acces mai ușor și la mentori locali, dornici și disponibili să se implice în proiect”, precizează Istrate.
Ce este GameLabAnul trecut am avut 60 de participanți înscriși, din care au fost selectați 24. Toți participanții înscriși au putut să treacă prin toți pașii ce țin de dezvoltarea unui joc video, sesiuni de mentorat, distracție și inclusiv prezentarea proiectelor în formă finală în fața unor specialiști
În esență, GameLab este un incubator pentru studenți care vor să dezvolte jocuri video, pornit anul trecut ca un proiect pilot, reprodus de Roberto Hanaș după modelul unui GameLab pe care l-a întâlnit în Finlanda. Structura proiectului se întinde pe 5 luni și are 3 etape. Inițial, se înscriu 10 echipe, care pe parcurs se schimbă în funcție de cum evoluează, iar, la final, rămân doar două proiecte. ”Anul trecut am avut 60 de participanți înscriși, din care au fost selectați 24. Toți participanții înscriși au putut să treacă prin toți pașii ce țin de dezvoltarea unui joc video, sesiuni de mentorat, distracție și inclusiv prezentarea proiectelor în formă finală în fața unor specialiști. Mai mult decât atât, toți studenții au posibilitatea de a vedea ce înseamnă să lucrezi într-un StartUp și ce provocări presupune o astfel de experiență, mai ales că seamănă foarte mult cu o companie la început de drum”, spune Istrate.
În ceea ce privește desfășurarea programului la București, Istrate spune că înscrierile au început în luna august și au fost deschise până pe data de 15 septembrie. După închiderea înscrierilor va urma procesul de selecție. Programul propriu-zis va demara în luna octombrie și se va desfășura până la jumătate lunii decembrie. Taxa de înscriere în GameLab este de 300 de lei pentru cei care sunt acceptați în cadrul sesiunii din București a programului de incubare, iar cursurile au loc după-amiaza sau în weekend.
”Cât despre proiecte, toate conceptele și ideile cu care participanții se înscriu trec printr-un proces de selecție unde echipa de specialiști decide care dintre acestea trece mai departe. Partea bună este că dacă ideea ta nu a fost acceptată în program, tu poți totuși să te alături uneia dintre echipele care merg mai departe, astfel încât să-ți poți continua procesul de învățare până la capăt”, afirmă Andrei Istrate.
De ce să participiIndustria dezvoltării de jocuri video are un ritm alert de creștere, susținut și de avansul și succesul jocurilor mobile, și are în continuare un potențial enorm, mai ales dacă va fi susținută de legislație și educație
Printre beneficiile pe care le au echipele incluse în cadrul programului GameLab se numără participare la workshop-uri dedicate, sesiuni de mentorat one-on-one cu dezvoltatori experimentați din industria locală de gaming, și în plus, experiența practică pe care aceștia o capătă prin dezvoltarea propriilor produse.
”Ne referim la muncă în echipă, sesiunile de brainstorming pentru a găsi cele mai bune idei și soluții, presiunea deadline-urilor, emoțiile generate de “pitch-urile” susținute în fața unui juriu, gestionarea situațiilor încordate care apar inerent, discuțiile și negocierile cu un posibil partener/investitor și multe alte aspecte de construire a unui business pe care ai ocazia să le înveți direct de la profesioniști”, declară Istrate.
Extinderea GameLab în orașe universitareÎn ceea ce privește continuarea programului în Timișoara, Roberto Hanaș plănuiește o nouă ediție până la finalul acestui an (înscrierile sunt deschise până pe 1 octombrie), iar din 2018 vrea să aducă o serie de modificări care vor spori gradul de dificultate al programului pentru ca echipele incluse să devină mai competitive. ”La Timișoara, vom încerca o variantă cu un modul mai dificil care, spre deosebire de programa de până acum, ce punea accentul pe învățarea de tehnici și programe de dezvoltare, va urmări, mai degrabă, să îi învețe pe participanți cum să gândească un business în industria de jocuri de la cap la coadă. Structura, însă, rămâne aceeași”, afirmă Hanaș.
Nu în ultimul rând, Hanaș își dorește ca de anul viitor să extindă programul și în Craiova, urmând ca în 5 ani GameLab să acopere mari orașe universitare precum Cluj sau Iași. ”Nu a fost ușor să aducem acest concept în România și mai avem de lucru până să ajungem la nivelul de dezvoltare al originalului din Finlanda, care există încă din 2012, dar lucrăm cu mult optimism în această direcție”, spune el.
Posibilitatea de a atrage finanțareOdată ieșite din programul GameLab, echipele finaliste ar urma să beneficieze de posibilitatea de a-și prezenta proiectele în fața investitorilor, având șanse de a-și finanța dezvoltarea și finalizarea jocurilor.
Potrivit lui Andrei Istrate, în acest moment, la nivel local există circa 50 de studiouri independente românești, pe lângă jucătorii internaționali. ”Industria dezvoltării de jocuri video are un ritm alert de creștere, susținut și de avansul și succesul jocurilor mobile, și are în continuare un potențial enorm, mai ales dacă va fi susținută de legislație și educație”, afirmă el.
Cel mai recent studiu al RGDA arată faptul că industria de gaming din România a înregistrat o cifră de afaceri de 145,3 milioane de dolari în 2016. În urma unui studiu despre industria de gaming de la noi din țară, se arată că cifra a crescut constant din 2014, când s-au atins 114,7 milioane de dolari în timp ce, în 2015, industria a realizat o cifră de 137 milioane de dolari.