Joburi bine plătite pentru românii care se întorc acasă

Conform statisticilor, piața muncii din România a pierdut, în ultimii 15 ani, tot mai mulți specialiști care au ales să emigreze și să își găsească un job în alte țări.

La aceștia se adaugă și personalul fără pregătire specifică, care a optat pentru locuri de muncă în agricultură sau construcții, tot peste meleaguri. Cu toate acestea, în ultimii ani, piața muncii din România a cunoscut o creștere constantă, iar anumite domenii sunt tot mai potrivite pentru românii din diasporă care își doresc să revină acasă, spun specialiștii Smartree, una dintre cele mai mari companii de pe piața de externalizare a proceselor de HR.

“În diaspora, românii ocupă joburi, de cele mai multe ori, în domenii precum construcții, agricultură, vânzări, domeniul medical sau IT. Inițial, cei mai mulți dintre aceștia au plecat deoarece nu aveau prea multe perspective de angajare în România, însă, în ultimii ani, motivul nu a fost imposibilitatea angajării, ci dorința de a avea un salariu mai mare”, spune Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree.

Potrivit afirmațiilor sale, însă, piața muncii din România s-a redresat în ultimii 2 ani și, astfel, s-au creat noi oportunități de joburi. Acest lucru este determinat, cu precădere, de faptul că asistăm la un număr tot mai mare de investitori, români și străini, care au deschis pe piața locală puncte de lucru și au generat un necesar de personal atât calificat, cât și necalificat.

Joburile în IT, prima opțiune pentru românii din diaspora

Conform analizei realizate de Smartree, unul dintre domeniile care pot fi atractive pentru românii din diaspora este cel IT, în special dezvoltare software. Numărul mare de companii internaționale ce și-au deschis subsidiare aici, creșterea ponderii acestui sector în PIB, lipsa permanentă de specialiști și nevoia pieței de angajați care cunosc diverse limbaje de programare fac ca zona tehnologică să înregistreze creșteri permanente ale salariilor.

România se profilează tot mai mult ca și un hub IT în regiune și acest lucru duce, prin urmare, la venituri peste medie pentru salariații din acest domeniu. Acum, comparativ cu 5-10 ani în urmă, IT-știi din România au un nivel de trai ridicat raportat la nivelul pieței și economiei locale, așadar, pentru specialiștii care și-ar dori să se reîntoarcă în țară, acest lucru poate constitui un argument în plus”, a mai spus Raluca Peneș.

Reprezentanta Smartree a subliniat că, în plus, segmentul tehnologic oferă o serie de beneficii atractive angajaților, precum flexibilitatea programului de muncă, inclusiv posibilitatea de a lucra remote un număr de zile pe săptămână. De asemenea, angajaților care preferă munca la birou, li se pun la dispoziție facilități multiple de dezvoltare personală și condiții moderne, precum spații de relaxare corespunzător dotate, spații de studiu, bibliotecă sau bistro-restaurant.

Construcțiile, mai puțin atractive

Tot la capitolul locurilor de muncă atractive pentru românii din diasporă se numără și joburile care necesită cunoașterea unei limbi străine, precum sunt cele din Share Service Centers (HR, contabilitate, logistică, IT) sau cele din domeniul automotive (ingineri, proiectanți, project manageri, chiar și personal necalificat). Astfel, pentru cei care au locuit peste hotare și au învățat o limbă străină, mai ales dacă vorbim de una exotică precum cele nordice, găsirea unui loc de muncă pe plan local nu mai este o provocare.

Pe de altă parte, raportat la românii care lucrează în diasporă în construcții, vânzări sau sistemul medical, deși există joburi disponibile și în România, salariile nu sunt la fel de atractive și, probabil, nu vor atrage întoarcerea acestora în țară.

“În condițiile în care salariile din România ar fi mai competitive cu cele din străinate, și nu doar în domenii precum IT, o parte dintre românii din Diaspora s-ar întoarce în țară, dar nu într-un procent mai mare de 25 - 30%. Sunt români care au plecat de foarte mulți ani și și-au întemeiat familii, au reușit să se integreze foarte bine în cultura altor țări sau și-au deschis propriile afaceri care le oferă un anumit standard de viață”, a precizat Raluca Peneș.



Citeste si