- 21 Iulie 2024
Joburi în IT: EXE Software recrutează. Care e profilul omului de IT în România
De exemplu, EXE Software, una dintre companiile de software active la nivel local, are deschise două roluri, de .NET Web Developer, midd senior și Business Analyst, midd și junior.
Între timp, compania românească de IT a ajuns la 137 de oameni în companie, până la finele anului fiind aproximată o creștere de până la 150 de persoane.
În cazul EXE Software, prioritare, atunci când vine vorba despre posibilii angajați, rămân deopotrivă hard skills și soft skills, pe lângă cunoștințele tehnice fiind necesare și cele de comunicare.
”Când intervievăm un candidat, suntem atenți la ambele categorii de însușiri: sunt necesare atât cunoștințele tehnice pe limbaje de programare, dar și comunicarea eficientă, flexibilitatea, deschiderea către nou, dorința de a asimila noi competențe, spiritul de echipă, organizarea și respectarea deadline-urilor”, a declarat HR Manager-ul EXE Software, Karina Tătui.
Față de anii anteriori, internship-urile nu au mai fost o prioritate, fiind preferată recrutarea direct a juniorilor, cărora li s-a creat contextul de a crește și a se dezvolta în echipele în care s-au integrat.
”Este o provocare să recrutezi, mai ales pentru roluri cu senioritate mai ridicată, dar începând de anul trecut, observăm o schimbare: dacă, în general, în domeniul IT exista o fluctuație mai mare de personal, în ultima perioadă, indiferent de nivelul de senioritate, angajații petrec mai mult timp în interiorul companiei. Nu am mai avut atât de multe plecări, ceea ce ne-a oferit stabilitate și oportunitatea de a ne consolida, de a crește ce avem. Totuși, când vorbim despre extindere, rămâne o provocare să găsim specialiști în anumite domenii”, a conchis reprezentatul companiei.
EXE Software a fost înființată în anul 2001 și are produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume.
Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți. Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft și deavoltă soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection și data analysis.