Joburi în IT: Google vrea să ocupe 150.000 de posturi libere

Google spune că sunt 150.000 de posturi libere pe care vrea să le ocupe rapid. Așa că lansează un program de certificare pentru cei care vor joburi în IT.

Reprezentanții gigantul american afirmă că, în Statele Unite, sunt 150.000 de posturi libere în domeniul IT (inclusiv în cadrul companiei), iar Google plănuiește să le umple cât mai repede chiar și cu oameni care nu au, în acest moment, niciun fel de experiență în domeniul IT.

În acest sens, lansează un program de certificare pe platforma Coursera pentru a veni în ajutorul celor care vor să deprindă câteva aptitudini de bază în IT, în cel mult un an, ca să se poată angaja pe o poziție entry-level de suport IT.

Acest gen de joburi în IT, chiar dacă nu necesită studii în domeniu, cer o oarecare experiență anterioară. Iar cei de la Google au nevoie de cât mai mulți oameni pe aceste poziții de suport IT. De aceea au dezvoltat acest program, focusul lor fiind mai ales pe reconversia profesională a americanilor (o cerință tot mai necesară pe fondul schimbărilor la nivel economic).

Joburi în IT - companii care fac recrutări

Chiar dacă nu vizați un job in IT pentru Google, dacă sunteți interesați de acest curs trebuie să știți că înscrierile sunt deschise, iar lecțiile vor începe pe data de 24 ianuarie.  Sunt 6 module de curs care pot fi urmate online, iar timpul recomandat pentru studiu este între 8 și 10 ore în fiecare săptămână.

Cei care urmează acest program de certificare pot fi puși în legătură cu angajatori care caută oameni pe suport IT precum Bank of America, Walmart, Sprint, și, evident, Google.

Salariul mediu anual pentru un IT Support Specialist este de 46.000 de dolari, potrivit payscale.com.

 



Citeste si