Joburi în IT: Manageri de la Amazon, Microsoft vorbesc despre o carieră în tech la Career Show Tech 2022

Reprezentanți ai conducerii unor companii lideri pe piața globală de IT vor fi speakerii-invitați speciali pe 29 și 30 noiembrie la ediția de toamnă Career Show Tech 2022. Peste 3000 de profesioniști IT calificați din Bulgaria și România sunt așteptați să participe la eveniment.

Career Show Tech este un eveniment online de două zile dedicat dezvoltării carierei în sectorul IT. Evenimentul este sponsorizat de Nuvei și Evalato. Cei care sunt în căutarea unor noi oportunități de carieră în companiile IT vor putea avea întâlniri video personale cu peste 60 de angajatori din acest sector.

Printre angajatorii care vor participa se numără:

  • Nuvei
  • SIT Alemira
  • Hedgeserv
  • Novarto
  • Tarya Fintech
  • Alltreco
  • myPOS

Career Show Tech permite participanților să selecteze în prealabil companiile cu care doresc să se întâlnească, folosind filtre pentru a ajunge la posturile oferite, competențele solicitate, beneficiile suplimentare și multe altele.

Astfel, participanții obțin o eficiență maximă și pot evita întâlnirile cu companii care nu corespund cerințelor lor. Accesul la platforma unde va avea loc evenimentul este deschis în avans. În acest fel, oricine își poate stabili întâlnirile la o oră care îi convine.

Locurile de muncă anunțate de companiile care vor participa la Career Show Tech sunt în domeniile:

  • Software Engineering
  • Mobile Development
  • QA
  • Data Science & ML
  • DevOps
  • CyberSecurity
  • Tech Support
  • IT Service Desk
  • IT Management

La eveniment vor găsi oportunități atât începătorii în domeniul IT, cât și profesioniștii cu experiență.

Invitații speciali la Career Show Tech 2022 sunt speakeri de la AWS, Microsoft, OLX, MuleSoft, care vor împărtăși cu participanții experiența lor și sfaturi utile pentru o carieră de succes în diferite domenii ale sectorului IT.

În zilele de 29 și 30 noiembrie, participanții și speakerii vor discuta subiecte legate de carieră și dezvoltare în blockchain, QA, inginerie software, securitate cibernetică, managementul echipelor IT și multe altele.

Programul de seminarii al evenimentului va fi condus de:

  • Isabel Huerga Ayza, Head of Developer Relations, AWS
  • Maxim Salnikov, Senior Azure GTM Manager, Microsoft
  • Alexey Grigorev, Principal Data Scientist, OLX
  • Tanja Bivic Plankar, President, Blockchain Alliance Europe

Toți cei care doresc să participe la eveniment o pot face gratuit, după ce se înregistrează la careershow.bg.



Citeste si