- 28 Aprilie 2020
Joburi în IT: Softbinator caută specialiști și dorește să achiziționeze startup-uri
Softbinator Technologies, companie românească specializată în proiecte de R&D în blockchain și Inteligență Artificială, se află în plin proces de extindere pe piața locală și dorește să angajeze 30 de specialiști IT în perioada următoare. Mărirea echipei vine pe fondul cererilor recente de proiecte de cercetare din partea unor clienți externi. În același timp, compania este deschisă și spre a absorbi startup-uri tech și companii mici a căror activitate a fost afectată de criza actuală sau care doresc să își dezvolte proiectele și businessul mai departe.
Joburi în ITSoftbinator Technologies are în prezent peste 70 de angajați și colaboratori în cele două sedii din București și Constanța, care în această perioadă de criză pandemică lucrează de acasă. Specificul firmei și implementarea rapidă a unui plan de business continuity a făcut ca proiectele Softbinator Technologies să poată continua în același ritm.
Începând cu luna iunie, compania va susține și un program de internship pentru 20 de studenți, selectați în urma evenimentelor de specialitate organizate în universitățile partenere din București și Constanța. Colaborarea cu aceștia va continua din toamnă, în funcție de performanțe și disponibilitate, retenția în urma stagiilor fiind de peste 70%.
Softbinator Technologies deschide o serie de noi joburi în IT și caută specialiști în diverse tehnologii, precum Blockchain, AI, .NET, Java, mobile native (iOS și Android), React, Angular și DevOps (AWS si Azure), UI/UX Design, cu diverse niveluri de senioritate, dar și Product Managers.
”Avem nevoie de oameni ca să putem crește - așa aș rezuma această perioadă pentru firma noastră. Dorim să-i atragem pe cei mai buni și știm că vom reuși pentru că avem ce să le oferim: proiecte complexe care să-i provoace și cele mai noi tehnologii cu care să le realizeze”, a declarat Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies.
Compania se află în discuții avansate cu mai mulți clienți din America de Nord, Asia și Europa pentru demararea de proiecte ample de cercetare în domeniile fintech, gaming și edtech. Conform Softbinator Technologies, pandemia de coronavirus a determinat multe businessuri din întreaga lume să accelereze procesele de transformare digitală și să investească în tehnologie, iar companiile de IT din România sunt căutate pentru specialiștii de care dispun, dar și pentru oferte de preț mai atractive.
Buget pentru achiziția altor companiiÎn vederea extinderii companiei, Softbinator Technologies ia în calcul inclusiv achiziția unor startup-uri și firme IT, care fie sunt interesate să își scaleze proiectele semnificativ, fie trec în această perioadă prin provocări generate de diminuarea activității sau sistarea proiectelor.
”Suntem conștienți că unele companii IT mici au fost serios afectate de criza generată de pandemia de coronavirus. Cunoaștem cazuri în care finanțarea businessului a fost oprită brusc sau clienții și-au retras investițiile în proiecte. În același timp, sunt suficiente firme mici care nu au puterea să crească semnificativ prin forțe proprii. Oricare ar fi motivele, dorim să oferim acestor companii alternativa de a prelua echipele care au avut de suferit sau chiar întreaga afacere”, a adăugat Daniel Ilinca.