Jocul românesc Tap Busters, peste un milion de descărcări într-o jumătate de an

Tap Busters, primul joc al studioului bucureștean Metagame, a reușit să depășească 1 milion de descărcări pe dispozitivele iOS și Android.

Jocul a rezultat în urma colaborării dintre studioul Metagame și Carbon, un incubator / accelerator românesc de jocuri înființat de mai mulți veterani ai industriei, cu misiunea de a sprijini dezvoltatorii independenți de jocuri din regiune. Tap Busters a fost lansat global în noiembrie 2017 de Tilting Point, publisher american de jocuri pentru dispozitive mobile.

Tap Busters este un joc de tip clicker/tapper care îmbină elemente de acțiune RPG (Role Playing Game) cu un stil artistic unic realizat de Noper, un ilustrator recunoscut la nivel internațional. Misiunea jucătorilor este să devină vânători de recompense și să apese pe ecran pentru a distruge monștri malefici. Pe parcursul jocului, utilizatorii dispun de o multitudine de echipamente și minioni care îi vor ajuta să își îndeplinească misiunile.

Jocul are, în prezent, un rating de 4.7/5 pe platforma Android și 4.8/5 pe iOS. Aproximativ 30% dintre cei care joacă Tap Busters provin din Statele Unite ale Americii, în timp ce România se numără printre primele 15 țări în topul descărcărilor.

“Succesul Tap Busters, care a reprezentat prima noastră lansare importantă, evidențiază filozofia Carbon: îi susține pe dezvoltatorii independenți să-și atingă potențialul maxim. Acest succes demonstrează, de asemenea, că modelul nostru unic de business oferă valoare dezvoltatorilor și poate genera rezultate excelente pentru toate părțile implicate”, a declarat Cătălin Butnariu, Manager General Carbon.

“Tap Busters este un joc captivant, lăudat de utilizatorii din toata lumea și scopul nostru e să continuăm să îi încântăm pe toți. Lucrăm susținut la implementarea unor noi moduri de joc și adăugarea de conținut încât să facem jocul mai interesant ca niciodată.”, a precizat Daniel Nay, co-fondator și CEO Metagame.

Studioul Metagame a fost înființat de un grup de veterani din industria bucureșteană de gaming și artistul recunoscut la nivel internațional Noper (pe numele real Radu Pop), desemnat de către revista Lurzer’s Archive ca fiind unul dintre cei mai buni 200 de ilustratori din lume. 



Citeste si