- 28 Aprilie 2022
JUMP CEE, program Startup Wise Guys și Google.org, înscrieri pentru etapa II
A doua fază a programului se va desfășura din mai până în iulie 2022 iar toate evenimentele din program vor fi gratuite pentru participanți.
Programul va găzdui o serie de module – hackathoane pentru idei și etapa de pre-accelerare – pentru a ajuta participanții să-și dezvolte mentalitatea antreprenorială, să învețe elementele de bază ale unei afaceri și să-și creeze un network de mentori și colegi.
Idea Hack, unul dintre module, îi va ajuta pe participanți să-și definească viziunea, în timp ce Hackathonul este un eveniment de 48 de ore ce va culmina cu o prezentare în fața unui juriu. Pre-acceleratorul are loc online pe parcursul a 8 săptămâni.
’’În cei 10 ani de activitate, am observat un success extraordinar în a ajuta fondatorii să-și transforme ideile în afaceri prospere. Acum profităm de oportunitatea de a da înapoi comunității prin intermediul diviziei noastre non-profit. Sub această divizie ne străduim să implementăm proiecte ambițioase care ajută la dezvoltarea unor ecosisteme de startup-uri locale și internaționale durabile. Suntem încântați să vedem cum colaborarea cu Google.org depășește deja toate așteptările, stârnind inspirație în audiențe neașteptate și creând grupuri de fondatori ambițioși chiar dacă aceștia provin din categorii vulnerabile din punct de vedere economic’’, a declarat Cristobal Alonso, CEO global al Startup Wise Guys
Participanții la JUMP for CEE nu trebuie să aibă o afacere sau un plan de business înainte de a aplica. Orice persoană sau echipă din regiunea Europa Centrală și de Est, sau din altă parte, cu o bază solidă în limba engleză și interes pentru lumea digitală, este așteptată să aplice.