Când știm ce înseamnă nu mai pot. O discuție cu Andra Pintican, Ada Galeș și Oana Popa la HR 2.0

Prima dezbatere a avut alături profesioniști medicali reprezentanți de Oana Popa - psihoterapeut și health wellbeing lead la Regina Maria; specialiști HR sub figura emblematică a Andrei Pintican, dar și o actriță de teatru și film care dezbate subiecte delicate atât în spațiul ei de social media, dar și ca moderatoare a unui podcast, Ada Galeș.

Conversația a pornit de la felul în care ultimii ani au polarizat puternic societatea, indiferent că e vorba de opinii politice sau decizii personale, și cum fiecare a ales să gestioneze aceste tensiuni, atât în viața privată, cât și cea profesională.

De la fiecare invitată am vrut o părere despre modul în care ne raportăm la muncă, despre cum putem îmbunătății relațiile umane în spațiul profesional și cum muncim cu sens.

Pentru Andra Pintican soluția a fost refugierea la țară pentru echilibru.

Ada Galeș a explicat că la Teatru Național, deși există divergențe și presiuni, oamenii lucrează împreună la același scop și se negociază constant între valori și diferențe de opinie, accentuând cât de importantă este blândețea și empatia. 

”Suntem o instituție 400-500 de angajați, plus colaboratori. Practic e ca în societate și atunci există diviziuni și tabere. Dar noi lucrăm împreună la același spectacol și ne vedem în fiecare zi și trebuie să negociem lucrurile astea. În ce bulă pretinzi că stai acasă și pe contul tău de social media, când te întâlnești cu omul de la scenă, cu cabiniera ta, cu colegul tău care e de complet altă părere decât tine, îți dai seama că trebuie să fii blând și dacă vrei să încerci o conversație este să ajungi la mijloc, acolo unde e el. Singurul lucru pe care am reușit să-l fac și mi-a ieșit a fost să întreb care sunt valorile tale și de ce sunt astea deciziile tale și să-i zic cum mă face pe mine să mă simt.”

Oana Popa a subliniat că narativul „noi versus ei” e prezent peste tot, dar creșterea noastră vine din acceptarea și gestionarea diferențelor, nu din evitarea conflictelor.

În ceea ce privește problemele din companii și echipe, Andra a încercat să ofere o invitație la o gândire altfel despre cum să ne raportăm cu adevărat la găsire aunor soluții. 

”Mie mi-e foarte greu să vorbesc de problemele echipelor, pentru că o echipă e o microcultură și o microcultură e parte din cultură și cultura e parte din sistem. Mi-e foarte greu să vin cu maniere de-astea reducționiste, de etichetare. Mă uit în organizații și văd că se fac foarte multe inițiative, colegii de la HR prășesc grav la ogorul conștiinței să obțină bugete și apoi ratele de participare sunt foarte mici la foarte multe din inițiative. Asta e problema pe care o găsim constant în organizații și problema este că noi venim cu soluții într-o cultură în care noi nu am vorbit numai niciodată de problemă”, punctează Andra.

”Dacă ne uităm, avem 5 minute de când am ieșit de sub comunism. Cred că avem un soi de - collective post-traumatic stress disorder. Tăcerea este parte din cine suntem și deodată, unii dintre noi venim la niște evenimente de genul ăsta, luăm lumină și ne ducem în organizații și căutăm ca disperații soluții, dar oamenii nu știu că au o problemă. Și aici aș vrea să vă întreb când a fost ultima dată o conferință la care oamenii pe care noi îi reprezentăm, oamenii din categoriile pe care noi le numim, poate bluecollar sau non-TESA, au fost în sală cu noi. Când a fost ultima oară când ne-am dus să luăm lumină de la ei, nu doar de la experții de pe scenă.”

Cu o raportare deschisă la minte și cu o invitație spre o altfel de poziționare și îndepărtarea de impostură, Andra a identificat totuși trei mari bariere în spațiul profesional:

• negarea — faptul că mulți nu văd sau recunosc problemele (mai ales cele legate de sănătatea mintală)
• segregarea — atât în HR, cât și în societate
• o stare de regresie emoțională, pentru că mulți nu au deprins instrumente de auto-reflecție psiho-emoțională. 

Ada Galeș a povestit despre mediul artistic, unde rareori conflictele escaladează, deoarece presiunea și profesionalismul îi fac pe colegi să colaboreze, chiar și atunci când nu sunt cei mai buni prieteni. 

”Joc cu foștii mei iubiți, ne pupăm, îi zic că iubesc. Nu sunt neapărat persoanele mele favorite și nici eu nu sunt pentru ei. Nu ne suportăm cu toții, nu ieșim la cafele neapărat, dar nu ne permitem să nu ne ducem treaba până la capăt. Conflictul poate să apară când, da, există alte probleme pe care le aducem cu noi la repetiții, dar din moment ce am început textul, nu prea mai ține nimeni cont de ce a pățit sau de cum se înțelege. Și lucrând cu oameni ca și consilieră, și cu grupuri, și cu adolescenți, și cu oameni din alte domenii, mi se pare că asta este un plus pe care poatet să-l aducă mediul ăsta.”

Oana Popa a vorbit despre experiența cu oameni din vânzări și alte departamente, unde lipsa de sens este astăzi o mare provocare care duce la dezangajare și lipsă de implicare. Soluția ar fi reconstrucția sensului și a motivării, nu doar urmărirea cifrelor și obiectivelor. În acest context, rolul liderilor și managerilor devine să creeze un scop comun și să susțină sănătatea psiho-emoțională a angajaților.

”Provocarea pe care o văd acum în organizații este să reconstruiască sensul pentru oameni, pentru că odată cu evoluția și revoluția aceasta tehnologică în mijlocul căreia ne aflăm, tot ce înseamnă task oriented management va fi cu succes înlocuit de AI. Și atunci rolul organizațiilor, al managerilor și al liderilor va fi să creeze acest sens pentru oameni, astfel încât să poată să ducă organizația către obiectivul propus, nu să se limiteze cum mulți ani noi ne-am uitat la KPI strict prin prisma cifrelor și a productivității.”

Pe palierul sănătății mintale, Andra a punctat existența celui mai recent proiect al ei: Rost de sănătate mintală, mental health first-aid responders.

Prin acesta, oameni din companii devin persoanele care știu cum să răspundă la urgențe de sănătate mintală la locul de muncă — pornind de la problemele reale constatate în HR: lipsa participării la inițiativele de wellbeing și stigmatul ce înconjoară sănătatea mintală. 

”S-a făcut un declic la mine când am jurizat o competiție de programe de wellbeing în România în care s-au înscris companii din toată țara, de la cele mai mici la cele mai mari. Eu, recunosc, eram într-un într-o prejudecată majoră, eram convinsă că organizațiile nu investesc în oameni. M-am lămurit când am văzut bugete de aproape 1.000.000 euro pe wellbeing, mi-au picat ochii. 

Și totuși, când te uitai la cifre, randamentul era iarăși foarte mic. Ce am sesizat analizând atâtea strategii de wellbeing era că ratele erau mici, iar indicatorii de măsurare a programelor erau destul de greșiți. Și mi-am dat seama atunci că noi încercăm să venim cu soluții către niște oameni care nu știu că au probleme. Și de aici a pornit această inițiativă în care am început să formăm în organizație acești mental health first aid responders. Nu este un o invenție proprie, sunt sisteme care în afară funcționează și chiar sunt obligatorii în unele țări. Acești oameni devin un fel de activator de integritate ai sănătății psihoemoționale la locul de muncă.” 

Argumentul pentru importanța sănătății mintale la locul de muncă a fost completat de o experiență personală a Andrei, al cărei tată a murit pentru că a refuzat să meargă la doctor, un refuz cu implicații socio-culturale, cu motive recurente în societatea românească precum ”să nu lipsescă de la muncă”, ”să nu-l supere pe șeful”. 

”Pe certificatul medico-legal scrie că tatăl meu a murit de infarct, dar eu aș vrea să subliniez că tatăl meu a murit din cauza sănătății mintale precare, pentru că tatăl meu a venit dintr-o cultură în care noi nu știm ce înseamnă, nu mai pot.”

Oana a subliniat și ea efectele negative ale supra-solicitării, anxietății de performanță și burnout-ului în rândul românilor, dar și nevoia fundamentală de a fi văzuți, ascultați și acceptați la locul de muncă. Soluția rămâne simplificarea și întoarcerea la esență: să ne privim fiecare reacțiile și să creăm un climat psihologic sigur, în care vulnerabilitatea e îmbrățișată.

Pentru Ada, însă, sensul muncii și al vieții nu pot fi decuplate, iar noi suntem cei care dăm semnificație acțiunilor noastre. 

Pentru mantrele pe care le-au lăsat invitatele, puteți asculta întreaga discuție la video-ul disponibil în acest articol.