Keeping up with Kylie Jenner: ce-ai putea învăța de la ea despre business

Bănuiesc că în ziua de azi este puțin cam dificil să nu fi auzit măcar o dată de familia Kardashian. Fie că le placem sau nu, trebuie, totuși, să le recunoaștem faptul că sunt niște femei de afaceri foarte iscusite.

Din nou, bănuiesc că-mi veți spune că este mai simplu să faci business atunci când ești extrem de cunoscut, numele tău apărând la TV cel puțin o dată pe oră, și ai deja câteva milioane bune de dolari la îndemână. Însă chiar și așa, sunt câteva lecții foarte bune pe care ar trebui să le învâțăm de la familia Kardashian.

Și mai ales de la Kylie Jenner, una dintre cele mai mici membre ale familiei. La 21 de ani, Kylie și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în fața camerelor de filmat. Recent, Kylie a apărut pe coperta revistei Forbes, vorbind despre business-ul ei de cosmetice, Kylie Cosmetics, ajuns la o valoare de aproape 1 miliard de dolari.

Nu au lipsit criticile la adresa acelui material, și la adresa ei, însă trebuie să recunoaștem faptul că este pe cale să devină cel mai tânăr miliardar al lumii care și-a făurit de la zero întreaga avere.

Indiferent ce părere am avea despre Kylie sau despre surorile ei, avem câteva lucruri pe care le-am putea învăța de la ea despre business, după cum scriu cei de la Entrepreneur.

Trebuie să fii agil

Trăim în viteză iar lucrurile se schimbă de la o zi la alta, fie că vorbim despre activitățile noastre sau despre tendințele din afaceri. În ziua de azi, un antreprenor nu-și mai permite să piardă timpul testând la nesfârșit și scoțând pe piață un produs la câțiva ani, cum, de exemplu, se făcea prin anii ’80 când constructorii de mașini țineau pe piață un model vreme de vreo 10 ani până când decideau să facă un upgrade.

Un exemplu de agilitate este și Zara, gigantul spaniol din fashion scoțând pe piață produse extrem de rapid comparativ cu alți competitori din domeniu.

În ceea ce privește Kylie Cosmetics, deși are venituri de sute de milioane de dolari pe an, compania tinerei Jenner reușește să scoată rapid produse pe piață, în general ținând cont gusturile și preferințele clienților. În acest moment, Kylie Cosmetics vinde peste 290 de produse.

Ideea nu e musai că trebuie să ai un portofoliu extrem de mare. Ce trebuie să rețineți este tocmai faptul că e important să țineți cont de dorințele utilizatorilor și să vă adaptați rapid în funcție de acestea.

Stai permanent în contact cu utilizatorii

Pentru a ține ridicat interesul actualilor clienți, dar și cel al potențialilor utilizatori, e nevoie să stai permanent în contact cu ei. În cazul ei, Kylie face acest lucru prin canalele de social media, însă și prin prezența la evenimente ocazionale în mall-uri sau târguri.

Poate că utilizatorii voștri nu stau prea mult pe Snapchat, însă este important să găsiți metode prin care să păstrați legătura cu publicul vostru.

În ceea ce privește business-ul Kylie Cosmetics, Kylie creează produsele alături de publicul companiei și le oferă acestora posibilitatea de a simți că fac parte din afacere, din procesul de producție. Iar acest lucru strânge și mai mult comunitatea în jurul companiei.

Poate că nu vă bucurați de popularitatea tinerei sau de puterea financiară pe care o are la dispoziție. Însă, dacă veți ține cont de aceste mici trucuri, business-ul vostru nu va avea decât de câștigat.



Citeste si