- 6 Iunie 2018
Alba Iulia, smart city: soluții de monitorizarea calității aerului și de trafic implementate în oraș
Cele două soluții instalate în centrul orașului, peste infrastructura de comunicații implementată în 2017 în Municipiul Alba Iulia, respectiv o stație de monitorizare a calității aerului, combinată cu un sistem inteligent de măsurare a volumului de trafic, aduc o premieră pe piața românească, atât prin infrastructura de comunicații folosită – LoRaWAN, cât și prin integrarea celor două sisteme.
Platforma pune la dispoziția primăriei date utile cu privire la volumele de trafic rutier măsurate și impactul acestora în calitatea aerului. Astfel de date, colectate la nivelul întregului oraș, vor constitui o bază pentru definirea soluțiilor de semaforizare inteligentă, respectiv de îmbunătățire a calității aerului.
“Infrastructura de comunicații este o componentă complexă în proiectele de tip SmartCity. În mod natural, venind dintr-un grup de infrastructură, ne propunem să devenim principalul furnizor de sisteme de comunicații pentru proiectele SmartCity din țară. În paralel, dezvoltăm un ecosistem de parteneri - furnizori de echipamente și platforme software – care ne ajută să oferim soluții la cheie peste infrastructura Direct One, în multiple sectoare – utilități, mediu, siguranță, securitate, mobilitate”, a declarat Adrian Florea, CEO Direct One.
În calitate de partener în cadrul proiectului „Alba Iulia Smart City 2018”, Direct One a construit o infrastructură de tip SmartCity capabilă să colecteze date de la multiple tipuri de senzori pentru orice fel de proiect care utilizează tehnologia LoRa. O soluție de monitorizare a parcărilor ilegale furnizează deja statistici utile – media zilnică a autovehiculelor care parchează, durata medie de staționare sau intervalele orare cu cele mai multe evenimente, informaţii ce vor fi folosite de autorități în diverse scopuri. Aceeași infrastructură stă și la baza unei soluții pentru parcări inteligente ce va fi în curând lansată de unul din partenerii proiectului.
"Astfel de instrumente nu sunt un pretext pentru a justifica mirajul smart. Ştim toţi, din constatarea efectivă, cu ce anume ne confruntăm în oraş şi ce ar trebui îmbunătăţit. Aceste soluţii ne ajută să înţelegem cauza şi să argumentăm necesitatea, aproape permanentă, de a veni cu rezolvări la problemele existente. Practic, e un nivel de claritate pe care nu-l mai poate pune nimeni la îndoială atunci când vei cere bani Uniunii Europene, că vrei să schimbi soluţiile de circulaţie urbană pentru a le face mai suportabile într-un oraş tot mai sufocat de maşini. Acest parteneriat nu merită doar atenţie, ci, privind la exemple din afara ţării, trebuie replicat oriunde este nevoie", a declarat Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia.
Alba Iulia, oraș smartOrange și primăria din Alba Iulia colaborează de un an pentru implementarea unor soluții de smart city în cadrul orașului. În Alba Iulia sunt peste 600 de senzori care, alături de rețelele de comunicații mobile, fixe și destinate obiectelor conectate, creează o infrastructură digitală a orașului. Orașul Alba Iulia se bucură de rețele de internet în bandă largă, 4G/4G+, Wi-Fi și LoRaWAN furnizate de Orange România și securizate prin platforma Business Internet Security.
Rețeaua Wi-Fi include peste 228 puncte de acces în cetate și oraș și 15 puncte de acces în mijloace de transport în comun. În aproape un an de funcționare a hotspot-urilor Wi-Fi în autobuze, aproximativ 8% din populația de 60.000 de locuitori din Alba Iulia a accesat serviciul, generând peste 1TB de date în sesiuni cu o durată medie de 30 minute.
Prin soluția City Analytics, Primăria poate urmări tendințe ale traficului pietonal din oraș, în funcție de momentul zilei sau condițiile meteorologice, identificând, de asemenea cele mai comune trasee.
Prin aplicația e-alba iulia, disponibilă pe Android și iOS, turiștii au acces la informații despreprincipalele obiective ale orașului, iar business-urile locale pot organiza campanii dedicate.
De asemenea, și Questo, un startup românesc de travel, care a creat o aplicație care îți permite să descoperi orașele și poveștile acestora într-un mod inedit, rezolvând ghicitori, s-a alăturat proiectului “Alba Iulia Smart City”.
Turiștii pot ”vizita” Alba Iulia gratuit, prin intermediul unor tururi de explorare urbană, direct de pe telefon. Tururile nou create integrează în aplicație patrimoniul orașului Alba-Iulia, promovând astfel atât obiective turistice de interes, cât și informații despre gastronomia locală, povești, obiceiuri sau tradiții. În același timp, traseele Questo vor urma și locuri mai puțin populare din oraș, dar care sunt recomandate de către localnici.
Puteți afla mai multe detalii despre proiectele smart city implementate de autoritățile din Alba Iulia din acest reportaj.