Le Bab: cum să trăiești ”1001 nopți” în București

Dacă vrei să te simți ca în ”1001 de nopți” măcar vreme de câteva ore, în timp ce în fața ochilor și papilelor gustative ți se perindă bucate tradiționale din Orientul Mijlociu dar cu un twist, Le Bab din București e locul potrivit.

L-am întâlnit pe Viktorio Salic, unul dintre cei trei fondatori ai brandului Le Bab, în restaurantul din piața Charles de Gaulle din zona Aviatorilor, unul dintre cele două noi deschise chiar în ultimul an, în ciuda pandemiei, sau, așa cum ne spune Vik (așa cum este cunoscut de clienți, personal și partenerii de afaceri), pentru a pregăti revenirea la normal.

Le Bab este un concept pornit la Londra, iar în 2019 se extindea la București la marginea Centrului Vechi. Au profitat de faptul că pot găsi ingredientele potrivite pentru preparate, au observat apetitul românilor pentru mâncarea orientală, și au venit cu un concept reinventat.

Un meniu ”supărător de mic”, dar pe gustul comunității

Așa cum ne povestește Vik, primul element care i-a diferențiat de alte restaurante deschise în București este faptul că au pornit încă de la început cu un meniu ”supărător de scurt”, așa cum au considerat inițial clienții, obișnuiți să aibă pagini întregi de preparate.

”În momentul în care am început această afacere, dacă am crezut că știm ceea ce vor clienții și ne-am fi încăpățânat să urmărim doar ceea ce credeam noi că e bine, nu cred că am fi reușit să ne dezvoltăm. În schimb, în primul an de existență al Le Bab București, cred că am făcut circa 18 schimbări în meniu. Am făcut acest lucru strict ascultând și urmând dorințele și reacțiile consumatorilor noștri. De exemplu, ce se întoarce în bucătărie neatins pe o farfurie. Am ascultat review-urile, comentariile din social media, din TripAdvisor, iar asta a fost extrem de important ca să știi cum să-ți adaptezi afacerea, cum să o faci relevantă”, ne povestește Vik.

Au preferat, totuși, să se concentreze doar pe câteva mâncăruri, ajunse ”signature dish-uri”, și să le perfecționeze constant, ascultând dorințele clienților care s-au transformat în ”regulars” și într-o comunitate adunată în jurul conceptului Le Bab.

Dialog constant

”În prezent comunitatea pe care am strâns-o în jurul nostru este formată din oameni deschiși la minte, care sunt interesați de noi ingrediente, de noi preparate, care vor să exploreze atunci când merg la un restaurant, nu doar să guste aceleași preparate cu care sunt obișnuiți, dar să vadă niște cuvinte pe care nu le-au mai văzut până acum pe acel meniu”, afirmă Vik, precizând faptul că din în acești 3 ani de existență ai Le Bab în București au încercat constant să păstreze un dialog deschis cu oamenii din comunitate.

”Ce ne ajută în relaționarea cu comunitatea noastră este echipa de social media, care se asigură că avem cele mai bune fotografii, care merge în bucătăria restaurantului și spune povestea preparatelor care ies de acolo pe mese. Este foarte important să ne ascultăm echipa, atunci când ne spun ce le place clienților și ce nu le place”, completează el.

Tocmai de aceea, săptămânal, fondatorii Le Bab stau de vorbă cu echipa, cu head-chefs, cu personalul de servire, și, ”cu meniul în față și cu pixul în mână tăiem mâncăruri care nu sunt pe gustul clienților, sau încercuim preparatele care sunt favoritele clienților, găsim lucruri pe care le putem îmbunătăți. Acest ciclu constant de feedback este unul dintre elementele care încă ne diferențiază față de alte restaurante de aici”, spune Vik cu mândrie.

Conectarea la comunitate, un element necesar

Din punctul său de vedere, orice fondator de afacere trebuie să fie conectat la comunitate. ”Să petreci mult timp printre clienții tăi, cu clienții tăi, să vorbești cu ei. Și, până la urmă, chiar dacă nu vorbești cu ei neapărat, toți poți să le observi expresiile, dacă gustă ceva ce le place cu adevărat – este un sentiment care aduce foarte multe satisfacții și un semnal clar că faci ceva foarte bine -, dar și dacă e ceva ce nu a fost pe gustul lor – iar acolo poți să încerci să afli de ce nu le-a plăcut, iar dacă constați că se repetă, ei bine, de aceea ne uităm constant pe meniu și încercăm să-l îmbunătățim”, afirmă Viktorio Salic.

În cazul Le Bab București, comunitatea a fost cea care a și contribuit cu idei la perfecționarea brandului. Echipa a aflat idei de rețete, liste de vinuri, chiar și nume de furnizori pentru materia primă. ”Meniul nostru este influențat, în parte, de discuțiile noastre cu clienții și de faptul că i-am ascultat”, adaugă Vik.

Însă, poate cel mai bun exemplu de implicare al comunității, și al faptului că Le Bab și-a strâns în acești ani alături de brand clienții fideli, vine dintr-o întâmplare recentă și care are legătură cu criza refugiaților din Ucraina. 

”Ne-am dorit să contribuim și să ajutăm și noi refugiații care ajungeau în București. La un moment dat, am anunțat că suntem în căutarea unor voluntari care să ne ajute să pregătim mai multe pachete cu mâncare pe care să le ducem la Gara de Nord. Credeam că vor fi doar câțiva oameni dispuși să ne ajute, iar într-un final 80 de persoane s-au înscris în 2 zile și au fost dornice să ne ajute în acest demers. A fost un gest extraordinar. Tot de la voluntari am aflat și de alte demersuri care se întâmplă în București, de alți oameni care ajutau. Cred că acesta a fost cel mai cool lucru care ni s-a întâmplat”, povestește cu emoție Vik Salic.

Le Bab - 2 noi restaurante și un food truck

Revenind la business, cofondatorul La Bab vorbește despre un nou brand pe care l-au lansat în pandemie, venind tot în întâmpinarea comunității. De altfel, unul dintre cele două noi restaurante lansate în 2021, cel din Piața Amzei, este creat special pentru acest brand.

”Am observat faptul că segmentul take-away ia avânt și ne-am pus întrebarea ce putem livra care să fie gustos, dar care poate fi și transportat ușor. Așa că am luat una dintre părțile noastre preferate din meniu, pe care și clienții o adoră, adică puiul prăjit, și am creat un spin-off făcând propria noastră versiune de brand care vinde acest tip de produs”, declară el despre brandul la care se referă ca fiind ”un KFC high level”.

Totodată, din această vară, de fapt, așa cum estimează Vik, chiar de la 1 mai, odată cu începerea sezonului estival de la noi, Le Bab va trimite și un food truck la Vama Veche. Iau în considerare și acoperirea festivalurilor cu food truck-uri, însă, la fel ca în cazul celor 2 noi restaurante, nu se vor pripi și vor aștepta consolidarea înainte de a deschide noi locații.

”Nu căutăm activ, însă dacă se vor ivi oportunități pe care nu le putem refuza, vom mai deschide alte restaurante”, menționează Vik Salic lăsând să se înțeleagă faptul că iau în considerare și extinderea brandului în afara Capitalei.

Antreprenorii, factor de dezvoltare pentru oraș

De ce ar avea nevoie de la edilii orașului pentru a-și dezvolta în continuare afacerea? De înțelegere, încredere și de discuții în care să fie inclusă și comunitatea antreprenorilor. De altfel, tocmai aceste elemente care la noi nu există dar pe care le aude în discuțiile cu partenerii din Londra, de exemplu, îl contrariază, deși vine din Croația, o țară cu la fel de multă birocrație și cu autorități care încearcă să le pună bețe-n roate antreprenorilor.

”Atunci când stau de vorbă cu partenerii mei de afaceri de la Londra și le spun despre diferențele între administrațiile locale în ceea ce privește procesul birocratic, mereu sunt impresionat de faptul că în acolo autoritățile statului, ale orașelor, acordă foarte multă încredere antreprenorilor. Cred că un oraș care dorește să-și susțină comunitatea antreprenorilor ar trebui să înțeleagă faptul că aceștia vor doar să construiască o afacere și nu încearcă să fure. Ar fi nevoie să se gândească la noi ca fiind un factor de dezvoltare pentru oraș, și nu că încercăm să-i păcălim în vreun fel”, afirmă Vik Salic.

Este recunoscător pentru ajutorul primit în pandemie de la stat, recunoaște că plățile pentru șomaj i-au ajutat să supraviețuiască, însă sunt încă destul de multe lucruri pe care și-ar dori să le vadă de la autoritățile locale. Cum ar fi, legalizarea bacșișului pentru a-l putea include în plățile cu cardul.

Mai ales având în vedere faptul că și-au propus ca Le Bab să devină și un brand tot mai sustenabil, și, pe lângă materia primă pe care o iau pentru preparate și locurile din care se aprovizionează, au renunțat la meniurile din hârtie în favoarea tehnologiei, tehnologie care-i ajută și atunci când clienții plătesc notele.

Vik Salic este unul dintre acei antreprenori în vocea și cuvintele căruia se simte imediat pasiunea pentru ceea ce face, pentru afacerea pe care o construiește. Probabil de aceea și sfatul său pentru un viitor fondator de business este ca acesta să se asigure că este pasionat de ceea ce-și dorește să înceapă.

”Să nu pierzi din vedere, totuși, faptul că vei avea de trecut peste chestiuni birocratice, administrative, fii pregătit pentru asta. Și, cel mai important, ascultă piață, ascultă clienții, vezi dacă ai un produs și adaptează afacerea în concordanță cu oportunitățile de pe piață. Fă-ți cercetarea de piață, dar informațiile mai bune vor veni odată ce ai ieșit în piață. Să nu-ți fie teamă pentru că vei fi nevoit să-ți schimbi planul inițial de afaceri. Este o realitate, se va întâmpla, dar este ok. Fii pregătit ca să te adaptezi”, spune Vik Salic.

În cazul său și al Le Bab, adaptarea merge mână în mână cu noi modalități de a îmbunătăți conceptul, meniul, astfel încât comunitatea să adore în continuare acest brand. 

 ---

”Afacerile Orașului” este un proiect realizat cu susținerea CEC Bank. CEC Bank este unul dintre susținătorii ecosistemului antreprenorial din România, prin pachetele oferite afacerilor tinere. Prin pachetul Start-Up Localnicii, CEC Bank oferă un pachet de servicii complete pentru startup-uri, cu zero costuri în primul an.



Citeste si