Legea ridesharing-ului, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență care reglementează serviciile de ridesharing și ride-hailing a fost publicată în Monitorul Oficial.

După ce, în urmă cu o săptămână, Guvernul adopta OUG care reglementa serviciile de transport alternativ, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, servicii precum Uber sau Bolt, și mai nou, Yango, fiind în deplină legalitate în țara noastră.

Potrivit textului ordonanței, platformele digitale precum Uber, Bolt sau Yango trebuie să primească  avizul tehnic al Ministerului Comunicațiilor, acesta fiind valabil pe întreg teritoriul României. Pentru a obține acest aviz, aceste platforme trebuie să îndeplinească, cumulativ, o serie de cerințe precum evidența datelor de expirarea a permiselor de conducere și a documentelor necesare derulării activității de transport alternativ, monitorizarea curselor, în permanență, printr-un sistem de localizare, furnizarea datelor despre tariful pentru efectuarea unei curse pe traseul stabilit, și altele (puteți vedea textul integral al ordonanței accesând acest link).

Totodată, pentru autorizarea operatorilor de transport alternativ, aceștia trebuie să depună la ARR o serie de documente, precum o cerere, o copie a certificatului de înregistrare ca transportator, certificat de atestare a pregătirii profesionale.

O altă prevedere importantă a ordonanței de urgență care reglementează în România serviciile de ridesharing și ride-hailing este legată de condițiile pe care trebuie să le îndeplinească autoturismele care efectuează transportul alternativ. Acestea trebuie să aibă maximum 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto, să aibă ITP-ul realizat la fiecare 6 luni, să dețină o copie conformă a autorizației pentru transportul alternativ.

Puteți citi textul integral al OUG care reglementează serviciile de transport alternativ în țara noastră, precum Uber, Bolt, Yango și Clever Taxi, accesând acest link. 



Citeste si