Legea societăților comerciale: Iohannis cere reexaminarea

Președintele României cere reexaminarea legii societăților comerciale care, printre altele, elimina necesitatea de a avea acordul vecinilor pentru un sediu social fără activitate comercială și limitarea românilor de a avea o singură firmă în care să fie acționari unici.

Pe 18 decembrie, Camera Deputaților a adoptat Propunerea de Lege 440/2017 care modifică legea societăților, legea urmând să meargă la promulgare.

În acest moment, Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului reexaminarea legii prin care sunt simplificate procedurile şi condiţiile de înregistrare a sediului social şi este eliminată restricţia pentru persoanele fizice şi juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990 elimină unele interdicţii sau limitări referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor comerciale. Deşi intervenţiile legislative se pot înscrie în obiectivul reducerii sarcinilor administrative şi stimulării antreprenoriatului, considerăm că unele dispoziţii ale legii supuse reexaminării pot genera anumite riscuri din perspectiva necesităţii asigurării transparenţei şi concurenţei loiale pe piaţă, precum şi a consolidării luptei împotriva evaziunii fiscale", afirmă Iohannis în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis susţine că prin abrogarea normei se va permite înfiinţarea de către aceeaşi persoană a unui număr nelimitat de societăţi cu asociat unic, subliniind că aceasta este "de natură să genereze multiple probleme deoarece nu este dublată de stabilirea unor mecanisme care să împiedice, spre exemplu, transferarea activităţii de la o societate la alta, sau crearea de societăţi distincte pentru o singură afacere, în scopul obţinerii de beneficii specifice (precum rambursarea de TVA, subvenţii etc.). În mod similar, în condiţiile în care acelaşi asociat va răspunde cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile unui număr nelimitat de societăţi, nu au fost prevăzute mecanisme care să contrabalanseze diluarea răspunderii personale şi să asigure recuperarea creanţelor în mod echitabil de către diferiţii creditori ai aceleiaşi societăţi, dar şi de către creditorii unor societăţi diferite cu acelaşi asociat unic".

"Considerăm că o asemenea reglementare poate avea consecinţe negative din perspectiva eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, motiv pentru care se impune reanalizarea acestei soluţii legislative", spune şeful statului.

Ce se modifică la legea societăților?
  • Se elimină limitarea românilor de a avea o singură firmă în care să fie acționari unici. Și, implicit, toată birocrația la care sunt supuși în momentul în care trebuie să mai înființeze o firmă și adăugau fie altă firmă în acționariat, fie o rudă cu 0,001% din acțiuni.
  • Se elimină două din hârtiile procesului înregistrării sediului social, conform deputatului USR Claudiu Nasui, într-o postare pe Facebook. Acesta a enumerat care sunt modificările esențiale.
  • Se elimină acordul vecinilor pentru a avea sediu social într-un apartament în care nu se desfășoară activitate comercială. Acest lucru îi ajută și pe cei cu profesii liberale, care au doar nevoie de o adresă de corespondență oficială ca să poată munci „la alb”.
  • Elimină limitarea de a avea o singură firmă per cameră, lucru care a afectat piața imobiliară.

Foto: https://www.presidency.ro/



Citeste si