Legile privind directiva PSD2, promulgate de Președinte

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea mai multor legi, printre care se numără și cele ce transpun la nivel național prevederile directivei europene de plăți PSD2.

Prevederile obligatorii ale directivei PSD2 au intrat în vigoare în luna septembrie a acestui an.

Klaus Iohannis a publicat legile care țin de transcrierea la nivel național a directivei PSD2, acestea urmând să fie publicate în Monitorul Oficial. Transcrierea la nivel național a directivei europene îi conferă Băncii Naționale a României statutul de autoritate competență pentru asigurarea implementării.

Odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial, Banca Națională a României poate aplica și sancțiuni celor care nu respectă cerințele impuse de directiva PSD2.

Una dintre legile promulgate reglementează autorizarea, cerințele operaționale și supravegherea instituțiilor emitente de moneda electronică, desfășurarea activității de servicii de plata și de către instituțiile emitente de moneda electronică, registrul acestor instituții, secretul profesional, schimbul de informații și registrul tranzitoriu aplicabil acestor instituții. De asemenea, stabilește drepturi și obligații pentru instituțiile emitente de moneda electronică.

Mai multe detalii puteți citi pe wall-street.ro.

Directiva PSD2 le cere băncilor să pună la dispoziția jucătorilor terți mai multe informații cu privire la conturile clienților, însă doar cu acordul acestora. Astfel, jucătorii terți le pot oferi clienților instrumente de bugetare a fondurilor pe care le dețîn la toate instituțiile financiare, dar și posibilitatea de a iniția plăti din alte medii decât din cele în care își gestionau până la momentul respectiv toate operațiunile financiare. Jucătorii terți, care sunt nevoiți să dețină o licență emisă de autoritățile de reglementare, pot accesa datele deținute de bănci prin platforme de tip API.

Directiva PSD2 este actul normativ european care reglementează serviciile de plată și are ca scop îmbunătățirea standardelor pe baza cărora se efectuează plățile în Spațiul Economic European.

Acest regulament stabilește anumite cerințe tehnice și măsuri de securitate pentru autentificarea strictă a clienților și pentru comunicarea cu terții prestatori de servicii de plată.

Ce se schimbă la plățile online după PSD2

Plățile pe internet și în magazine se vor efectua în baza aplicării procedurii de autentificare strictă a clienților (SCA) cu anumite excepții (plăți de valoare mică sau plăți recurente). Așadar, plățile online ar trebui să fie mai sigure deoarece vei fi nevoit să parcurgi pași adiționali, potrivit unei informări trimise de ING clienților la mijlocul lunii septembrie.

 

Dacă vei vrea să efectuezi o plată online pe un site care folosește serviciul 3D Secure (majoritatea), vei fi nevoit să introduci parola 3D Secure (codul pe care-l primești prin SMS pe telefon), dar și să introduci un cod static format din ultimele patru cifre ale codului tău numeric personal (CNP) sau ultimele patru caractere ale numărului de pașaport, dacă nu ai CNP.



Citeste si