Legitimarea imposturii

În linie cu scrisoarea pe care a scris-o Vlad în urmă cu o săptămână, referitor la faptul de ce nu am scris despre acea ”investiție” majoră pe care ar fi primit-o o echipă de români, dar și cu o postare pe care am citit-o la Tudor Galoș – unul dintre puținii oameni care chiar sunt experți în GDPR și care știu foarte bine despre ce vorbesc – despre faptul că legitimăm tot mai mult impostura, vin și eu cu câteva gânduri pe această temă.

Acest articol a fost publicat ca o scrisoare către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 17 februarie 2023.


În urmă cu o săptămână am avut o discuție foarte interesantă cu Ondrej Bartos, managing partner ar fondului de investiții Credo Ventures, unul dintre cele mai active din Europa (au investiții și prin startup-uri românești, fiind chiar unii dintre susținătorii de la început ai UiPath). Veți putea afla despre ce am povestit cu Ondrej în curând, într-o serie de podcasturi pe care o vom lansa, dar despre asta cu altă ocazie. 

Vreau doar să vă spun rapid despre ceva ce îmi spunea Ondrej și la care recunosc că nu m-am gândit foarte mult până atunci. Vorbea despre faptul că nimeni nu știe cât de mult se zbate un fondator, despre durerea pe care o ascunde, despre oboseala pe care o resimte, despre lupta pe care o duce fondatorul unui startup în timp ce-și construiește afacerea.

Și mi-am dat seama că, într-adevăr, nu sunt mulți fondatori care vorbesc despre aceste lucruri. Poate pentru că sunt destul de mulți alții care fac ca totul să pară floare la ureche. 

Afacerea crește singură, banii vin, totul e frumos, stăm numai în party-uri și ne pozăm în #mydubai și în Lambo, mai facem și un cântec când ne plictisim de afaceri sau să ne pozăm cu vedete care cică ne sunt clienți, mai mergem la un ”concurs” TV, suntem oameni de afaceri, influenceri și ne dă de gol o pizza. Peste tot numai unicorni și curcubee.

Iar noi restul suntem foarte tentați să-i legitimăm pe aceștia. Vedem o sumă mare primită, un titlu pompos prin presa din străinătate, felicitări, hai să dăm știrea. Numai că e important să vedem și de unde au venit banii, de ce au venit, ce se va întâmpla cu ei, ce fac oamenii ăștia în realitate. 

Pare o viață foarte magică să te pozezi în Dubai și să iei cluburile la rând, numai că pentru antreprenorul care chiar asta face, business în adevăratul sens al cuvântului, Dubai nu prea există și nici timp pentru club. Cel mult, timpul lui este oferit evenimentelor de networking, unde poate cunoaște oameni care să-l ajute să crească. 

Așadar, hai să încercăm într-adevăr să nu mai legitimăm impostura, să nu ne mai încântăm la titulaturi pompoase, la tot felul de gurus care ne promit că ne învață ei cum să facem afaceri în niște cursuri rapide și să ne administrăm banii sau cum să ne luăm Lambo într-o lună – câștig garantat – și dacă chiar vrem să învățăm, măcar să urmăm cursurile unor universități care fac asta de mai mult de un an, au rezultate testate și verificate. 

Let that sink in...



Citeste si