Lensa: 58 milioane lei și 10 magazine noi în prima jumătate din 2022

Cifra de afaceri a retailerului de optică Lensa înregistrată în primele șase luni ale anului curent indică o creștere de 68% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cumulat, în magazinele fizice și în magazinul online au fost înregistrate venituri de 58 milioane lei (11,7 milioane euro).

Anul trecut, în aceeași perioadă, veniturile Lensa au depășit 34 milioane lei (6,9 milioane euro).

 Lensa a accelerat strategia de expansiune în prima jumătate a anului, reușind să deschidă 10 magazine noi. Investițiile din perioada ianuarie - iunie 2022 au ajuns la circa 1,2 milioane euro.

Noile showroomuri au fost deschise în Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, București, Târgoviște și Constanța. Magazinele Lensa depășesc suprafața de 100 mp și sunt dotate cu unul sau două cabinete optometrice, în care clienții pot efectua oricând o consultație optometrică complet gratuită.

”Dacă păstrăm trendul de creștere, avem șanse să depășim obiectivul de vânzări de anul acesta, care se poziționează la circa 19 milioane de euro. Ne dorim să răspundem cererii clienților noștri, așadar am accelerat și mai mult procesul de expansiune. Obiectivul de dezvoltare estimat pentru jumătatea anului, care prevedea inaugurarea a cel puțin încă nouă magazine Lensa a fost depășit. Am încheiat primul semestru cu 10 noi magazine și ne propunem lansarea altor nouă magazine până la finalul acestui an, astfel încât să ajungem la o rețea de 35 de unități la nivel național”, a declarat Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.

Cea mai ridicată pondere în distribuția vânzărilor se înregistrează în continuare în rețeaua de magazine fizice.

Trendul evoluției categoriilor de produse rămâne similar cu cel din intervalul ianuarie - iunie 2021.

Cererea pentru ochelarii de vedere este în creștere de la an, acesta fiind și segmentul cu cea mai mare pondere în vânzări, care consemnează o evoluție de 80%.

Pe locul doi se află ochelarii de soare, în creștere cu 63%, urmați de lentilele de contact, în creștere cu 40%.



Citeste si