Life Care, busineess cofondat de Cristian Onețiu, și-a dublat profitul în pandemie

Life Care, un business cofondat de Cristian Onețiu, a înregistrat în 2020 un profit de aproape 1 milion de euro, în creștere cu 65% față de anul anterior.

Într-un an al provocărilor, Life Care a reușit să își crească și cifra de afaceri pe 2020 cu 25% comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 10 milioane de euro.

Cifrele spectaculoase atinse în 2020 și succesul câștigat într-un an de criză au fost posibile, după cum explică Cristian Onețiu, cofondator Life Care, în primul rând datorită faptului că ”Life Care era încă dinainte de pandemie un business adaptat vremurilor, cu implementarea sistemului de lucru la distanță în diverse forme: platforme sociale, conferințe de învățare și dezvoltare la distanță, comenzi și plăți electronice, livrare door-to-door și un conținut cu produse foarte cerute, o gamă de peste 300 de produse bio, naturale și vegane grupate în mai multe arii importante, de la sănătate și imunitate, la îngrijirea casei, nutriție și sport, educație și dezvoltare personală. Aveam, de asemenea, posibilitatea de comandă online/call center și distribuție door-to-door oriunde în Uniunea Europeană.”

Deși pandemia a adus schimbări bruște și greu de anticipat într-un an foarte dificil, pe care Onețiu spune că l-a resimțit ca pe unul „bipolar”, cu modificări și planuri care se schimbau de la o zi la alta, mobilizarea și căutarea celor mai bune soluții pentru reorganizarea businessului au condus spre o adaptare rapidă, încă din luna martie 2020.

”În primul rând ne-am preocupat de lanțul de aprovizionare și am decis imediat să mărim stocurile. Ne-am adaptat cu toții într-un timp foarte scurt, astfel că echipa a funcționat ireproșabil, mulți de acasă. Cuvântul esențial a fost online, deja parte integrantă a businessului nostru și în acest fel am reușit să livram în toată Europa, chiar și în zone relativ închise la vremea aceea, precum Italia și Spania”, mai spune Cristian Onețiu. 

Pe lângă măsurile luate la nivel de funcționare eficientă a businessului, au existat și cele care au vizat comunitatea de clienți și parteneri. Astfel, Gabriel Dumitru, CEO Life Care, spune că o altă decizie, atât de business, cât și la nivel uman, care s-a adresat clienților a condus spre succes: crearea promoțiilor speciale, însoțite de recomandări, pentru produsele de imunitate.

”Ele s-ar fi vândut cu certitudine, exista o cerere mare, constantă și înainte de pandemie, dar am luat în considerare și faptul că poate veniturile multor clienți vor scădea. Astfel că, deși cererea a crescut, noi aproape am înjumătățit prețurile pentru acele produse, în loc să le creștem, tocmai pentru a le face accesibile cât mai multor persoane. A fost forma noastră de contribuție pentru toți clienții noștri, dar și pentru prietenii și familiile lor. Ne-am dorit să fim prezenți alături de oameni și să îi încurajăm, inclusiv prin recomandări personalizate”. Această decizie a adus, pe lângă o creștere a cererii deja existente, și la una a comunității, care s-a extins cu 25% la nivel de noi clienți, în primele 5 luni de pandemie, dar și la vânzări care au depășit cu 17 procente aceeași perioadă a anului 2019. Astfel, 2020 a devenit „cel mai bun an al nostru, cel puțin din ultimii cinci, cu o creștere sănătoasă, aș spune la fel ca produsele noastre”, afirmă CEO-ul Life Care.

În plus, într-un an de criză, caracterizat inclusiv de restructurări finaciare la nivel de angajați pentru multe companii, Life Care a oferit oportunitatea unui nou început și creșterea venitului pentru cei care au dorit să devină parteneri, pornind propria afacere în acest sistem de vânzări directe.

”Cu atât mai mult în 2020 ne-am axat și pe această zonă, de susținere cu traininguri specializate și informații adaptate contextului, cu produse și soluții de sănătate atât personală (de întărire a sănătății), cât și financiară (venituri suplimentare pentru familii de români din întreaga Uniune Europeană)  - toate special create pentru partenerii care ne erau deja alături sau pentru cei care s-au alăturat comunității Life Care în acea perioadă”, a mai precizat Gabriel Dumitru. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, astfel că și la acest capitol Life Care a înregistrat o creștere semnificativă de 50% față de 2019, în prezent existând 50 de mii de parteneri independenți activi.

2021 a debutat deja pentru Life Care cu  vânzări cu 30 de procente mai mari în luna ianuarie, față de aceeași perioadă a lui 2020, iar planurile pentru acest an vizează o creștere totală a vânzărilor cu 20%.

În prezent, Life Care acoperă o piață de desfacere de 25 de țări din UE (printre care se numără România, Ungaria, Italia, Germania, Spania, Slovacia, Franța, Belgia) și Statele Unite ale Americii, pe o platformă de vânzări și de învățare – cursuri și module de training pentru parteneri -  în 8 limbi (română, engleză, italiană, maghiară, germană, spaniolă, franceză și slovacă).

În 2021, după cum spune Cristian Onețiu, planul de investiții de 250.000 de euro va fi aplicat pentru creșterea capacității de vânzare la distanță, cu focus de vânzări pe piețele europene de comerț electronic și pe programe de învățare și dezvoltare personală la distanță, din cadrul platformei menționate (webinarii, conferințe și  cursuri online pentru parteneri).

Fondată de frații Cristian și Dănuț Onețiu, Life Care este una dintre cele mai mari companii de vânzări directe fondată local din România și din sud-estul Europei, pe piața de produse bio, naturale și vegane. În prezent, Life Care numără 58 angajați.



Citeste si