Logiscool, școala de programare și robotică pentru copii, vine la București – cursuri demo gratuite

Logiscool, școala de programare, vine în București. Copiii fac cursuri de programare și robotică în timp ce se joacă.

Logiscool a pregătit deja peste 10.000 de copii, viitori specialiști IT, care au codat singuri jocuri și aplicații pe calculator și au învățat să programeze roboți. România este cea de-a 8-a țară în care Logiscool ajunge, iar prima școală va fi inaugurată în București, din 20 martie.

Pentru a marca lansarea din București, școala a dat drumul unui program Open Days, prin care copiii pot face gratuit primul lor curs.

Primele cursuri de programare încep pe 12 martie. Copiii din București își pot extinde cunoștințele într-un mediu prietenos în cadrul primei școli Logiscool din România, cu o frecvență de un curs pe săptămână. Școala se află în cartierul Turda și acoperă toată zona Aviatorilor, Ion Mihalache, Grivița, Piața Domenii, Victoriei și vecinătățile.

Meseriile care folosesc programare sunt deja printre cele mai bine plătite din orice industrie. Logiscool se axează exact pe această calificare profesională a viitorului: programarea. Cu toate acestea, copiii nu învață doar programare și robotică la cursuri, ci sunt pregătiți pentru joburile viitorului.

”Importanța IT-ului, dar și creșterea continuă a cererii de specialiști în acest domeniu - atât programatori, cât și alți specialiști ce lucrează în mod direct cu programatorii - m-au făcut să mă gândesc că un astfel de concept de educație timpurie în domeniul IT este foarte potrivit și pentru copiii din țară și din București”, afirmă Dana Bănică, cea care a adus Logiscool în România, și care lucrează în industria serviciilor pentru copii de peste 10 ani.

”Însă obiectivul Logiscool nu este neapărat de a crea o nouă generație de programatori, ci de a-i transforma din useri pasivi în creatori activi ai tehnologiei - indiferent că vor fi sau nu viitori specialiști IT”, completează ea.

Detalii despre cursuri puteți afla și aici.

Logiscool – ce aduc diferit cursurile

În viziunea școlii, învățarea unui limbaj de programare nu este cu nimic diferită față de învățarea unei limbi străine, accesibilă și unui copil care acum învață să scrie și să citească.

Tehnica de învățare Logiscool este prin joacă. Cursurile nu sunt unele obișnuite, în care elevul învață un limbaj de programare și atât. Ele sunt dezvoltate astfel încât vârsta să se îmbine armonios cu nivelul de cunoștințe.

Logiscool e aici ca să îi pregătească pentru orice posibilitate, pentru un viitor care se schimbă rapid

De exemplu, un copil care are 7 ani și abia învață să citească nu are noțiuni de logică sau de matematică va începe cursurile studiind comenzi simple, care reprezintă bazele programării, și în același timp își va dezvolta și abilități mai tehnice (precum geometria) fără să i se impună acest lucru.

”În zilele noastre, alfabetizarea digitală este la fel de importantă ca cea tradițională, iar să înveți un limbaj de programare înseamnă în primul rând să îți dezvolți gândirea algoritmică și logica și mai departe, desigur, asigură oricărui cunoscător o carieră de succes, în care joburile sunt din ce în ce mai numeroase”, spune Dana Bănică.

”Pentru mulți dintre copii însă, viitorul lor job nici nu s-a inventat încă. Logiscool e aici ca să îi pregătească pentru orice posibilitate, pentru un viitor care se schimbă rapid, în care gândirea algoritmică devine mai importantă decât să cunoști un un limbaj de programare cum ar fi Java, C+ sau HTML”, precizează ea.

Copiii se pot înscrie gratuit la Open Days

Școala inaugurează primele cursuri în România cu un program gratuit Open Days, care oferă o serie de cursuri demonstrative gratuite, unde copiii pot veni să vadă ce înseamnă programarea și dacă le-ar plăcea să participe la astfel de cursuri, într-un mediu care să îi inspire.

Înscrierile la cursul demonstrativ de programare sunt gratuite.

Logiscool le pune la dispoziție toate materialele de care au nevoie, laptopuri pe care lucrează, cât și o platformă online pe care o pot consulta acasă pentru exerciții suplimentare.

Logiscool - curriculum și organizarea semestrelor

Anual, Logiscool propune două semestre de învățare. Astfel, primul modul începe în primăvară, în martie 2018 și se termină în iunie 2018, iar al doilea începe în toamnă, din septembrie 2018 și se termină în ianuarie 2019.

În acest an școlar cursurile de programare din programă includ designul de jocuri și aplicații mobile, robotică. Pentru elevii de clasa întâi sunt organizate și cursuri de introducere în IT, respectiv noțiuni de bază de utilizare a calculatoarelor.

Curriculum-ul este dezvoltat exclusiv intern și constă în mai multe module semestriale, care se parcurg pe rând, în mai mulți ani de studiu. Pentru a învăța programare la nivel avansat, similar cu limbile străine, muzică sau artele, este nevoie de mai mulți ani de studiu.

Piața din România va oferi cu siguranță locuri de muncă sigure și bine plătite pentru cei care încep azi educarea în acest domeniu

Programul va fi stabilit în funcție de nevoile copiilor care se înregistrează, însă cu siguranță vor fi cursuri și dimineața, și după-amiaza, în toate zilele săptămânii, inclusiv în weekenduri, astfel încât să se ofere o flexibilitate cât mai mare cursanților.

”Programarea și alfabetizarea digitală au devenit la fel de importante ca limbile străine sau educația muzicală în educarea copiilor - este recomandat să se învețe de la vârste cât mai fragede. În SUA, primele companii din topuri sunt în special cele din IT, iar trendul de creștere este unul ascendent. Piața din România va oferi cu siguranță locuri de muncă sigure și bine plătite pentru cei care încep azi educarea în acest domeniu”, spune Dana Bănică.

Cine poate participa la cursuri

Cei mai mulți elevi Logiscool au între 6 și 14 ani, însă cursurile sunt dedicate tuturor copiilor cu vârste între 7 și 17 ani. Fiecare copil evoluează în ritmul său la Logiscool și îndrumătorii vor fi alături de fiecare învățăcel ca să îl ghideze atunci când se împotmolește. În rest, Logiscool promovează învățarea autodidactă, prin experimente, și învăță copiii că orice nereușită este de fapt o oportunitate de a învăța.

Logiscool - cât costă un astfel de curs

Cursurile Logiscool costă 290 de lei pe lună. Pentru inaugurarea primei școli în România, echipa oferă primilor copii înscriși o reducere de 15% și reducere de grup (chiar și pentru frați).

Pentru viitor, Logiscool are ca obiectiv principal să învețe cât mai mulți copii și adolescenți programare și disciplinele adiacente într-un mod creativ și, mai ales, care să le facă plăcere. Echipa își propune să anunțe și un program de responsabilitate socială în cadrul unei viitoare Fundații care să se ocupe de educația digitală a copiilor cu puține posibilități.

”Prin Logiscool îmi doresc să deschid calea către programare cât mai devreme, cât mai multor copii, astfel încât cei care sunt talentați să pornească pe acest drum cât mai devreme și să ajungă specialiști valoroși în domeniul IT. Împreună cu echipa mea, vreau să le arătăm copiilor din România și un alt tip de școală, unul în care educația este cool și fun. Sper ca în câțiva ani să avem deja o comunitate de copii și părinți interesați de noile metode de educație, în special pentru domeniul IT. Desigur, cea mai bună abordare pentru a obține toate acestea este să deschidem cât mai multe școli pentru comunitățile locale din București și celelalte orașe”, mai spune Dana Bănică.



Citeste si