- 17 Aprilie 2018
Mai puțini bani de la VC-uri pentru startup-urile din Silicon Valley
Informația a fost prezentată în cel mai recent raport MoneyTree, realizat de firmele de consultanță PwC și CB Insights. De asemenea, numărul tranzacțiilor din Silicon Valley a rămas la un nivel similar cu cel din ultimul trimestru al anului trecut (158 acum, comparativ cu 157).
Însă valoarea totală a finanțărilor în primele trei luni din acest an a scăzut cu 20%, la 2,9 miliarde de dolari, de la 3,6 miliarde de dolari cu doar un trimestru înainte.
Într-un top al regiunilor din Statele Unite unde s-au investit cei mai mulți bani și s-au realizat cele mai multe tranzacții, Silicon Valley este pe locul trei, după San Francisco (North Bay Area), cu 233 de tranzacții și 6,38 miliarde de dolari investiți, și zona metropolitană a New York-ului, cu 172 de deal-uri și investiții de 2,57 miliarde de dolari (tot aici au fost 5 mega runde de investiții cu valori de peste 100 de milioane de dolari).
Locul patru este ocupat de New England, cu 125 de deal-uri și investiții în valoare de 2,7 miliarde de dolari. Un record pentru această regiune, comparativ cu ultimele șapte trimestre. Startup-urile din New England au primit și 6 mega runde de investiții (peste 100 de milioane fiecare).
Și Los Angeles/Orange County a avut un trimestru record, cu 101 deal-uri care au totalizat investiții în valoare de 1,86 miliarde de dolari. Numărul startup-urilor care au primit bani de la fondurile de investiții în această zonă a fost aproape dublu comparativ cu perioada similară a anului trecut. Au fost și 4 mega runde cu investiții de peste 100 de milioane de dolari.
Potrivit aceluiași raport, valoarea totală a investițiilor realizate de fondurile de risc în primul trimestru din 2018 a ajuns la 46,5 miliarde de dolari, chiar dacă numărul tranzacțiilor a fost mai mic cu 4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această sumă a fost investită în 2.884 de tranzacții.
Citește un material cu antreprenorul român Cristian Olărașu și află cum poți să ai succes în Silicon Valley.