Antreprenorul clujean Marcelus Suciu, investiție de o jumătate de milion de euro într-un restaurant în Capitală

Marcelus Suciu, proprietarul rețelei de restaurante Marty Restaurants din Cluj, a investit o jumătate de milion de euro pentru deschiderea primei locații din Capitală. Restaurantul din București, deschis sub brandul Marty Plaza, marchează primul pas pentru extinderea națională a lanțului clujean.

Situat la primul etaj din incinta centrului comercial Sun Plaza, din sudul Bucureștiului, noul restaurant se întinde pe o suprafață de aproximativ 370 de metri pătrați și dispune de o capacitate de 140 de persoane.

”Investiția este similară cu cea în Marty Sports & Grill, din Cluj. Diferența este că acolo avem o suprafață de circa 700 de metri pătrați”, spune Marcelus Suciu, prezent la București pentru inaugurarea restaurantului din Sun Plaza.

Potrivit acestuia, deschiderea primului restaurant din București vine în mod organic, după o creștere etapizată a afacerii. Business-ul Marty Restaurants a ajuns la valoarea de 12 milioane de euro la finlaul lui 2017, iar pentru acest an fondatorul rețelei estimează o creștere de circa 30% a veniturilor, până la peste 15 milioane de euro.

”Am ales un centru comercial pentru că ne permite să testăm această piață foarte competitivă și pe care dorim să evoluăm treptat. Este un pas important pentru noi, însă venim cu o experiență îndelungată și credem că bucureștenii vor aprecia produsele și serviciile noastre”, a declarat Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants.

Marty Restaurants, extindere în Capitală

Potrivit estimărilor reprezentantului companiei, investiția de circa 500.000 euro în primul restaurant Marty din București va fi amortizată în trei ani de la inaugurare. ”Este dificil să spunem de acum ce rezultate vor fi pentru acest restaurant. Este un avantaj faptul că este deschis într-un mall, iar acesta asigură un trafic de 20-30-40.000 de oameni. Pentru o locație stradală te bazezi pe crearea unui grut de clienți fideli în timp. În cazul unui restaurant în mall, timpul în care poți atrage clienți este scurtat dramatic”, precizează Marcelus Suciu.

În același timp, reprezentanții companiei vizează inaugurarea altor două locații Marty în București până la finalul acestui an. ”Ne dorim să mergem și stradal, dar și în zona de nord a Capitalei”, adaugă Suciu.

Investiții de peste 1 milion de euro

Potrivit acestuia, la fel ca și în 2017, bugetul de investiții al companiei va trece de 1 milion de euro. ”În două săptămâni vom inaugura la Cluj un nou concept de restaurant, Marty Eatery. Este un concept flexibil, de dimensiuni mai mici, cu mai puține preparate decât în celelalte restaurante ale rețelei, preparate care se fac mai rapid”, precizează Marcelus Suciu (foto). 

Totodată, conceptul Marty Eatery va fi extins și în sistem de franciză. ”Celelalte nu se pot extinde în franciză. Vorbim despre restaurante cu suprafețe mari, de circa 600 de metri pătrați, cu investiții de cel puțin 350.000 de euro”, adaugă fondatorul Marty Restaurants.

Marty Restaurants, noi deschideri

Pe lista de noi deschideri de restaurante se află și orașe precum Brașov, Timișoara sau Oradea. ”Avem deja discuții pentru noile deschideri din aceste 3 orașe. La Brașov ne-am dori o locație stradală, se pretează pentru așa ceva. La Oradea și Timișoara discutăm cu parteneri atât pentru deschiderea de cafenele sub brandul Narcoffee Roasters (fondat de Marcelus Suciu alături de Dan Isai, proprietarul Salad Box – n. red.), cât și sub brandul Marty Eatery”, a mai spus Marcelus Suciu.

O investiție de cel puțin un sfert de milion de euro va fi făcută tot în acest an și pentru deschiderea unei academii culinare la Cluj – Transylvania School of Hospitality. ”Vom pregăti următoarea generație de lucrători din industria ospitalității. Se poate înscrie oricine își dorește să învețe”, afirmă Suciu.

În acest moment, omul de afaceri din Cluj realizează trainingurile angajaților în propriile restaurante (echipa restaurantului din București a fost la Cluj într-un training, iar angajați de la locațiile de acolo au venit în Capitală pentru a-i pregăti pe angajații de la Marty Plaza). Marty Plaza are o echipă de 35 de persoane, numărul total de angajați ai business-ului Marty Restaurants fiind de circa 600 de persoane.



Citeste si