Marketizator devine Omniconvert. "Nu putea fi pronunțat de străini"

Platforma Marketizator își schimbă numele în Omniconvert, pentru a se putea adresa mai ușor pieței internaționale, mai ales că brandul inițial era greu de pronunțat în engleză.

Valentin Radu, CEO Marketizator

Alex Goagă de la wall-street.ro scrie că Marketizator a decis să treacă printr-un rebranding, odată cu transformarea produsului într-unul mult mai diversificat din punct de vedere al funcționalităților.

“Am început călătoria aceasta acum 3 ani. La vremea aceea, ca director de marketing la www.rca-ieftin.ro, eram frustrat despre cât de greu se poate crește rata de conversie și de sumele fabuloase risipite pe achiziția de trafic. Așa că, după ce am obținut rezultate importante cu platforma inițială, am decis să ajut și alți oameni de marketing să facă același lucru, adresând piața globală. Astăzi, alături de 50 de oameni din echipa noastră, am creat o soluție complexă ce se bate de la egal la egal cu platforme din SUA sau Marea Britanie”, spune Valentin Radu, CEO și fondator Omniconvert pentru wall-street.ro.

Cu această ocazie, Omniconvert lansează posibilitatea marketerilor să voteze pentru feature-urile pe care le doresc implementate. În timpul unei ședințe de produs, Valentin Radu și echipa sa fac public roadmap-ul și dau oricui șansa de a vota sau propune alte funcționalități. Echipa Omniconvert va face acest lucru în timp real.

Investiții de la Catalyst Romania

Marketizator, actualul Omniconvert, a primit o investiție de un milion de euro pentru extinderea globală de la Catalyst Romania.

Compania a înregistrat creșteri anuale ale veniturilor de 400%, asigurând servicii pentru mai mult de 7.000 de utilizatori si pentru clienți precum Forbes, OLX, Orange, Provident, Samsung, Telekom și mulți alții.

Serviciile Marketizator permiteau departamentelor de marketing să identifice și să valorifice factorii care determină creșterea ratei de conversie pe website. Platforma sa CRO facilitează înțelegerea vizitatorilor prin intermediul chestionarelor, colectarea de lead-uri prin interacțiune personalizată, precum și testarea de lay-out-uri de website fără a fi nevoie de suport IT.



Citeste si