Metode prin care să fii mai productiv – cum o fac 3 antreprenori care au construit imperii

O mare parte dintre cei atrași de antreprenoriat își doresc să se bucure și de libertatea pe care o asociază cu ideea de a fi pe cont propriu. Poate de aceea, odată scăpat de programul pe ți-l impune ”munca la patron”, ai putea avea tendința de a mai reduce din volumul de muncă.

Însă libertarea vine cu responsabilități, pentru că, odată intrat în lumea startup-urilor va trebui să înveți constant cum să-ți crești afacerea, iar posibilitatea de a te culca pe o ureche nici nu ar trebui să-ți treacă prin minte. Dacă vrei să vezi cum au reușit să fie mai productivi trei antreprenori care au construit imperii și ce sfaturi au, continuă să citești acest articol.

Este important de știut cum să fii mai productiv nu doar din punctul tău de vedere, ca antreprenor, ci și pentru a avea o idee despre ceea ce fac angajații tăi. De exemplu, aceștia spun că ar fi productivi la locul de muncă doar vreo 2 ore, în restul timpului lăsându-se distrași de diverse alte activități.

De exemplu, mai mult de 90% dintre americani petrec între 15 și 18 ore pe lună pe Facebook. În traducere, cam 2 zile lucrătoare sunt pierdute doar în social media. Ironia vine din faptul că fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este unul dintre cei mai productivi oameni din lume. Dar să-i vedem și pe ceilalți antreprenori din spatele unor imperii tech cum reușesc să le facă pe toate.

Elon Musk

Elon Musk, fondatorul unor companii precum Tesla sau SpaceX este cunoscut pentru productivitatea sa aproape mașinală. Cu ajutorul unei doze semnificative de cafeină, programul de lucru al lui Musk a trecut ani la rând de 100 de ore/săptămână.

După ce se trezește, de obicei la ora 7 dimineața (după un somn de 6 ore), Musk și-a făcut o prioritate din a răspunde la mailurile foarte importante. Acest proces îi ia o jumătate de oră, mailul fiind mijloul său preferat de comunicare tocmai pentru că poate răspunde oricând și de oriunde.

Despre Musk se mai știe că este adeptul multitasking: de exemplu, își pune întâlniri chiar în timpul pauzei de masă.

În plus, afaceristul american își împarte calendarul în slot-uri de câte 5 minute și caută constant alte modalități de a-și optimiza timpul și de a fi mai productiv. Probabil că este nevoie de așa ceva, dacă îți dorești să ajungi să colonizezi planeta Marte.

Mark Zuckerberg

Dacă atunci când avea doar câteva sute de angajați îl puteai vedea pe Zuckerberg și pe la petreceri țși ședințe, așa cum ne-a povestit Bogdan Chirițoiu, unul dintre românii care lucrează pentru Facebook chiar din sediul din Menlo Park, acum Zuckerberg își drămuiește timpul cu mare atenție.

De exemplu, garderoba lui conține doar tricouri și hanorace gri, așa că nu mai pierde timp dimineața gândindu-se cum să-și asorteze ținuta.

Când vine vorba despre obiectivele sale personale sau de business, Zuckerberg își face obiective anuale. Așa a făcut atunci când și-a propus să învețe Mandarină sau să-și construiască un sistem AI pentru casă și a fost permanent motivat pentru a-și duce planul la bun sfârșit.

Jack Dorsey

Jack Dorsey este cunoscut, mai ales, ca fiind creierul din spatele Twitter, însă antreprenorul în vârstă de 41 de ani conduce, simultan, și Square (un procesator de plăți mobile). Iar ca să ții în spate doi giganți tech de miliarde e nevoie să fii extrem de productiv.

Dorsey își începe ziua de muncă de câte 18 ore la 5 dimineața cu o sesiune de o jumătate de oră de meditație. Urmează un program de antrenament intensiv, de 7 minute (exercițiile se repetă de 3 ori) și doza de cafea care-l ține în priză pe parcursul zilei.

Un truc de succes folosit de antreprenorul american, care ar putea fi implementat cu ușurință, este cel al abordării unei teme diferite pentru fiecare zi a săptămânii. De exemplu, lunea este folosită pentru activități de management, ziue de marți se axează pe produs, miercurea este bună pentru activități de marketing și comunicare, ziua de joi poate fi folosită pentru parteneri și developeri, iar cea de vineri pentru întâlniri cu angajații sau pentru recrutarea unor noi oameni în echipă.

Dorsey se odihnește sâmbăta, însă duminica începe, deja, să se pregătească pentru o nouă săptămână de lucru.

Avem și câteva unelte pe care ar fi indicat să le folosești pentru a-ți crește productivitatea într-o zi de muncă.



Citeste si