Microsoft Build 2018: datele și dezvoltarea AI într-o nouă eră

Folosind datele, învățarea automatizată și inteligența cognitivă, dezvoltatorii pot construi și gestiona soluții de inteligență artificială (AI) vaste, care să transforme modurile în care oamenii lucrează, colaborează și trăiesc.

În cadrul evenimentului Microsoft Build 2018, dedicat developerilor, compania a anunțat o serie de proiecte menite să accelereze inovarea în domeniul inteligenței artificiale.

Proiectul Kinect pentru Azure este un pachet de senzori, incluzând camera de profunzime, inovația Microsoft, cu un procesor special conceput pentru procese AI în Edge. Bazându-se pe istoricul Kinect construit prin intermediul HoloLens, proiectul Kinect pentru Azure oferă noi scenarii pentru dezvoltatorii care lucrează cu inteligența ambientală.

Combinând senzorul Time of Flight de la Microsoft cu senzori suplimentari, împachetați într-un design de dimensiuni reduse, eficient din punct de vedere energetic, proiectul Kinect pentru Azure va valorifica potențialul Azure AI pentru a îmbunătăți semnificativ informațiile și operațiunile. Acesta poate să introducă urmărire manuală complet articulată și cartografiere spațială de înaltă fidelitate, permițând un nou nivel de soluții de precizie.   

Dispozitivul Speech Devices SDK anunțat de gigantul american oferă procesare audio superioară din surse multicanal pentru o recunoaștere mai precisă a vorbirii, incluzând anularea zgomotului de fundal, funcția de voce de la distanță și multe altele.

Astfel, dezvoltatorii pot crea o varietate de scenarii cu voce cum ar fi sistemele de comandă drive-thru, asistenții pentru mașină sau locuință, difuzoarele inteligente și alți asistenți digitali.

În același timp, actualizările Azure Cosmos DB includ un multimaster nou și diferențiat, cu capabilități la nivel global, menit să suporte atât cloud-ul cât și edge-ul, împreună cu disponibilitatea generală VNET pentru o securitate sporită. Datorită acestor noi actualizări, Cosmos DB oferă un raport cost/eficiență mai bun și scalabilitate globală, rămânând în continuare serviciul de baze de date cu cea mai rapidă creștere din lume. 

În Azure și edge este disponibil acum un preview al proiectului Brainwave, o structură de procesare a rețelelor neurale profunde. Proiectul Brainwave face ca Azure să fie cel mai rapid cloud pentru rularea de AI în timp real și este acum complet integrat cu Azure Machine Learning. Acesta suportă și hardware-ul Intel FPGA și rețelele neurale bazate pe ResNet50.

Noile actualizări ale serviciilor Azure Cognitive includ un serviciu unificat de vorbire cu recunoaștere îmbunătățită a vorbirii și funcție text-to-speech, care suportă modele personalizate de voce și traducere. Împreună cu Custom Vision, aceste actualizări facilitează un plus de inteligență în aplicațiile oricărui dezvoltator. 

Microsoft transformă Azure în cel mai bun loc pentru crearea de experiențe AI conversaționale integrate cu orice agent. Noile actualizări pentru Bot Framework și Serviciile Cognitive vor facilita crearea următoarei generații de boți conversaționali care permit dialoguri mai bogate și personalizare vocală completă și individuală, pentru a corespunde identității de brand a companiei. 

Oficialii Microsoft au arătat și un preview al Azure Search cu integrare a Serviciilor Cognitive, această nouă funcție combinând AI cu tehnologiile de indexare pentru a permite găsirea rapidă a informațiilor prin intermediul textului sau al imaginilor.

În cadrul evenimentului Microsoft Build 2018, oficialii companiei au prezentat AI for Accessibility, un nou program în valoare de 25 milioane de dolari, care se va derula pe parcursul a cinci ani, menit să valorifice puterea inteligenței artificiale de a spori capabilitățile umane pentru peste 1 miliard de oameni cu dizabilități din întreaga lume.

Programul include granturi, investiții tehnologice și expertiză și va include inovațiile dezvoltate în cadrul AI for Accessibility în serviciile Microsoft Cloud.



Citeste si