Microsoft, program global de Antreprenoriat Social: oferă acces la tehnologie și granturi

Microsoft lansează un nou program global de Antreprenoriat Social, pentru a oferi startup-urilor acces la tehnologie, educație, clienți și granturi.

Întreprinderile sociale care vor face parte din programul global de Antreprenoriat Social vor beneficia de acces la tehnologii cloud gratuite oferite de Microsoft și până la 120.000 de dolari în credite Azure, împreună cu asistență tehnică și orientare din partea unor specialiști.

Această inițiativă globală este creată pentru a ajuta startup-urile sociale să își construiască și să-și extindă afacerea pentru a contribui la bunăstarea societății. Programul este disponibil în 140 de țări și va căuta în mod activ să sprijine fondatorii subreprezentați prin perspective și contexte diverse.

Criteriile calificării pentru program includ un sistem care măsoară impactul asupra unei provocări sociale sau ecologice importante, un produs sau serviciu stabilit care va beneficia de accesul la clienții enterprise și un angajament față de utilizarea etică și responsabilă a inteligenței artificiale.

Startup-urile din cadrul programului vor primi sprijinul unui manager specializat, pentru a învăța cum să comercializeze și să vândă soluții, dar și să obțină contacte din partea marilor organizații comerciale și organizații neguvernamentale care sunt clienți potențiali.

Startup-urile a căror activitate se axează pe sustenabilitate, accesibilitate, abilități și capacități de angajare vor fi și ele eligibile pentru a accesa aceste granturi.

De asemenea, întreprinderile sociale care se alătură programului global de Antreprenoriat Social vor face parte dintr-o comunitate globală de inovatori care împărtășesc aceeași viziune și se reunesc pentru a discuta idei, a stimula conexiuni și a sărbători succesul.

Pentru desfășurarea acestui program, Microsoft lucrează cu organizații precum MIT Solve pentru a identifica și recruta acei antreprenori sociali talentați, care urmăresc soluții inovatoare bazate pe tehnologie, și care pot avea un impact transformațional. Solve, o inițiativă a Institutului de Tehnologie din Massachusetts, cu misiunea de a rezolva provocările mondiale, este o piață pentru inovarea impactului social, cu reputație la nivel global care sprijină în prezent peste 130 de echipe de antreprenori sociali din 36 de țări, dintre care mai mult de jumătate sunt conduse de femei.

Un raport din 2016 al Global Entrepreneur Monitor a constatat că o treime din startup-urile din întreaga lume erau concentrate pe binele social mai degrabă decât pe succesul comercial. Astăzi, antreprenoriatul social este mult mai mult decât un trend, transformându-se într-o mișcare globală, pe măsură ce tot mai mulți antreprenori găsesc modalități de a utiliza AI pentru noi abordări inovatoare în soluționarea problemelor cu care se confruntă lumea.

Fie că vorbim de salvarea de vieți, protejarea mediului marin sau concentrarea talentului experților din domeniul învățării automate asupra problemelor locale din Africa, fiecare start-up marchează un pas important către soluționarea unora dintre principalele provocări ale lumii. Startup-uri sociale precum OmniVis, Seabin Project și Zindi sunt exemple ale uneia dintre cele mai importante tendințe din ultimul deceniu care demonstrează că o afacere poate accelera progresul, în beneficiul oamenilor și a planetei.

Startup-urile care creează noi afaceri, construite în jurul tehnologiilor puternice și concepute pentru a transforma lumea într-un loc mai bun, contribuie la această misiune de a soluționa problemele societății.

Un sistem bazat pe smartphone prin care poate fi detectată holera, dezvoltat de OmniVis, este deja testat în studii de teren din Bangladesh și din alte zone. Peste 800 de dispozitive de eliminare a gunoiului implementate de Proiectul Seabin au colectat peste jumătate de milion de tone de gunoi marin, majoritatea fiind din material plastic. Și peste 10.000 de specialiști în domeniul datelor s-au înscris în platforma web Zindi, care a găzduit zeci de competiții ce au oferit soluții valoroase de inteligență artificială (AI) pentru companii, organizații non-profit și organizații guvernamentale din Africa și din întreaga lume.

Formularul de înscriere, dar și mai multe detalii despre programul global al Microsoft de Antreprenoriat Social, se regăsesc aici.


Citeste si