Microsoft te plătește ca să găsești vulnerabilități în software

Microsoft îi provoacă pe cercetătorii din domeniul inteligenței artificiale să găsească vulnerabilități în software-ul calculatoarelor.

Îi și premiază pe cei mai buni, cu 25.000 de dolari. Oficialii Microsoft nu sunt mulțumiți doar cu acțiunea de a proteja sistemele de operare după ce au fost sparte de hackeri, așa că își doresc să aibă ocazia de a prezice dacă un astfel de atac este posibil.

Competiția este organizată împreună cu Northeastern University și George Institute of Technology și este deschisă până în luna martie a anului viitor, fiind găzduită de Kaggle (o platformă colaborativă destinată oamenilor de știință).

Potrivit celor de la Microsoft, cercetătorii care vor intra în competiție vor avea acces la 9,4 GB de date anonimizate luate de pe 16,8 milioane de device-uri.

Cei interesați de participarea în cadrul acestei competiții se pot înscrie până pe data de 6 martie 2019, aceasta urmând să se încheie pe 13 martie. Echipa de pe primul loc va primi 12.000 de dolari, premiile ajungând la 1.000 de dolari pentru echipa de pe locul 5.   



Citeste si