Ministerul finanțelor aduce modificări Codului fiscal: documentul, adaptat cerințelor mediului de afaceri

Minstrul finanțelor, Eugen Teodorovici, a dat publicității faptul că vor fi adoptate o serie de modificări Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, documentele urmând să fie adaptate cerințelor mediului de afaceri.

“Codul fiscal și Codul de procedură fiscală sunt documente vii, care trebuie adaptate în conformitate cu observațiile și propunerilor celor care produc bani și plusvaloare în România: mediul de afaceri. Nu am fost și nu voi fi adeptul modificărilor pompieristice ale Codului Fiscal, dar voi susține mereu îmbunătățiri cerute imperios de cei care activează în economia reală. Dialogul cu mediul de afaceri pentru aceste modificări a început în urmă cu mai bine de un an, iar după sintetizarea propunerilor și analizarea lor, au reieșit niște modificări care sunt pozitive pentru economia românească. O țară este atât de puternică pe cât de puternică îi este economia, iar o economie nu poate fi puternică decât dacă are un mediu de afaceri stimulat, competitiv și angajat către producerea de plusvaloare. Mulțumesc tuturor celor care au participat la conversația pentru aceste modificări ale Codului Fiscal și ale Codului de Procedură Fiscală și-i asigur că voi rămâne în continuare partenerul și aliatul lor”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice.

Printre măsurile care urmează să fie adoptate (găsiți în link proiectul proiectul ordonanței), se numără:

În domeniul Codului fiscal:

1. Consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme;

2. Dezvoltarea conceptului de ”loc al conducerii efective” pentru persoanele juridice nerezidente înregistrate într-un stat cu care România are încheiată Convenție de evitarea a dublei impuneri, potrivit legislației acelui stat, dar care sunt controlate și gestionate din România. Aceste persoane juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective în România vor datora impozit pe profit pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;

3. Excluderea din sfera veniturilor impozabile, pentru veniturile din salarii, a folosirii în scop personal a anumitor vehicule care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice și se află în patrimoniul persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare a microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități;

4. Reglementarea obligațiilor de calcul, reținere, plată și declarare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, aferente avantajelor în bani şi în natură primite de angajat de la terţi.

În domeniul procedurii fiscale:

1. Reglementarea instituirii și ridicării popririlor în mediul electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Prin această măsură se are în vedere dezvoltarea sistemului informatic propriu al MFP/ANAF, prin intermediul căruia să se gestioneze popririle şi activitățile aferente de stingere a acestora, astfel încât să nu necesite din partea băncilor un efort de dezvoltare important în propriile sisteme informatice.

2. Suspendarea inspecției fiscale în situația sesizării organelor judiciare, în scopul implementării Cauzei Lungu, în considerarea faptului că CEDO a criticat România prin prisma faptului că, prin procedurile în vigoare, a permis ca referitor la același contribuabil și pentru aceeași situație de fapt să se declanșeze două proceduri: o procedură administrativă și o procedură penală.

3. Posibilitatea efectuării reverificării inspecției și la cererea contribuabilului în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în scopul implementării Cauzei Zabrus (C-81/17) în considerarea faptului că CJUE a sesizat un dezechilibru în respectiva cauză între drepturile contribuabilului și drepturile organelor fiscale.

4. Sancțiunea cu nulitatea a actului administrativ fiscal în situația în care organul fiscal nu respectă anumite obligații stabilite de lege în sarcina acestuia.

5. Schimbarea competenței de soluționare a contestațiilor de la ANAF la MFP. Scopul acestei măsuri este de a crește gradul de încredere a contribuabililor în sistemul fiscal prin asigurarea unui nivel superior de independență și, implicit, premise pentru creșterea imparțialității în luarea deciziilor cu privire la contestațiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administrația fiscală. Practic, structurile de soluționare a contestațiilor existente la nivelul ANAF vor fi preluate în cadrul MFP.

6. Reglementarea posibilității de reexaminare a deciziei de soluționare a contestației în anumite situații, expres prevăzute de lege în scopul încetării procedurilor judiciare costisitoare atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală, degrevarea instanțelor judecătorești de asemenea litigii și evitarea plății de către organele fiscale de cheltuieli de judecată, dobânzi sau alte sume în cazul în care se apreciază că actul emis nu este în conformitate cu dispozițiile legale. Aplicarea efectivă: începând cu data de 1 noiembrie 2019.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP la rubrica Transparență decizională.



Citeste si