Motorola face teasing pentru un smartphone cu... clapetă

Dacă vi se pare că începem să trăim într-o buclă temporală, nu sunt convinsă că vă înșelați. Ultimul mesaj al Motorola ne-ar putea întări această părere, pentru că va scoate pe piață un remake modern al unui telefon cu clapetă.

Jurnaliștii TheVerge scriu despre faptul că, în mai puțin de o lună, Motorola s-ar pregăti să readucă pe piață celebrul telefon RAZR sub forma unui smartphone cu clapetă. Este, de fapt, un remake modern al unui telefon cu clapetă.

În esență, gadgetul ar urma să aibă un ecran vertical care se pliază, iar soluția imaginată de designerii Motorola s-ar putea să fie cea mai bună variantă pentru smartphone-urile foldable pe care le-au prezentat și giganți precum Samsung sau Huawei.

Oficialii Motorola au trimis deja o serie de invitații pentru un eveniment programat pentru  data de 13 noiembrie, iar în aceste invitații se face teasing pentru acest nou device al companiei.

După cum scriu cei de la CNET, pe Save the Date apare și mesajul ”You’re going to flip” (o aluzie la flip-phone), evenimentul fiind promovat ca fiind unul în care se va face ”o dezvăluire mult așteptată a unui star reinventat”.

Motorola anunța faptul că lucrează la un device foldable încă din luna februarie a acestui an. În acel moment apăruseră și primele zvonuri despre designul și specificațiile smartphone-ului care readuce, într-o formă nouă, unul dintre cele mai cunoscute modele din portofoliul companiei. Tot la acel moment se preconiza faptul că prețul lui Motorola Razr 2019 ar fi în jurul sumei de 1.500 de dolari. 

Câteva detalii despre cum ar putea arăta noul device Motorola puteți vedea în video-ul de mai jos, iar mai multe detalii adunate din zvonurile privind designul și specificațiile acestuia puteți citi aici. 

Foto: tomsguide.com



Citeste si