- 20 August 2018
Nebunia de a construi o fabrică și a produce în România
Ce faci, însă, când dedicarea nu mai este suficientă și pentru că statul nu te ajută te gândești tot mai mult să-ți vinzi afacerea? Aceasta este povestea lui Remus Murgoi și a fabricii de confecții metalice Mecanica Huedin.
”A fost o ambiție, o nebunie a mea să demonstrez că se poate face și în Huedin producție”, îmi spune Remus Murgoi, unul dintre cei doi administratori ai Mecanica Huedin, un business cu o tradiție de câteva zeci de ani pe piața românească. Este la volan, după ora 6 seara, și se îndreaptă spre casă după o zi plină la fabrică.
A fost o ambiție, o nebunie a mea să demonstrez că se poate face și în Huedin producție
Este una dintre acele zile scurte, pentru că aveam pe aflu pe parcursul discuției noastre că programul de 10 ore în fabrică nu este unul rezervat doar cazurilor excepționale. Și mai aveam să aflu că atunci când este nevoie, administratorii lucrează, pe utilaje, cot la cot cu angajații.
”Este un efort foarte mare, dar toată lumea te caută ca furnizor dacă ești serios și oferi calitate. Așa am crescut de la an la an”, afirmă Murgoi.
Alături de Ioan Vădeanu, celălalt administrator al fabricii, Remus Murgoi a preluat pachetul majoritar de acțiuni al Mecanica Huedin în 2007. Fabrica este specializată pe segmentul construcțiilor mecanice și produce dulapuri metalice, copertine, bene, construcții sudate. ”Am reușit să creștem cifra de afaceri de la 150.000 de euro la 2 milioane de euro anual”, se mândrește Remus Murgoi.
Clienți din toată EuropaEste un efort foarte mare, dar toată lumea te caută ca furnizor dacă ești serios și oferi calitate
Și se mai mândrește cu faptul că execută, în acest moment, o lucrare pentru aeroportul din Paris – fac remorci de mic și mare tonaj – și au fost felicitați de client pentru calitatea și promptitudinea lucrării.
”Avem concurenți care poate au dotări mai bune decât noi, dar ei preferă să lucreze cu firma noastră”, afirmă Murgoi. Pe lista clienților se află și companii din Germania, dar și românii de la Energobit, cel mai mare client local.
De altfel, cea mai mare parte a producției fabricii Mecanica Huedin este destinată pieței interne. După cum precizează Remus Murgoi, exporturile au o pondere de cel mult 25% în producția companiei. De ce? Pentru că preferă să se asigure că fac față unei potențiale situații de criză, dar și pentru că nu pot produce ca să se întindă mai mult decât le permite plapuma.
”Am avea nevoie de o investiție de cel puțin 500.000 de euro pentru a crește capacitatea de producție. Dacă am face această investiție am putea ajunge la o cifră de afaceri de 7 milioane de euro în 2-3 ani”, spune administratorul Mecanica Huedin.
Doar investiții necesareȘi atunci, ce-l oprește să facă acest pas? ”Nu mai vreau. Alții primesc milioane de euro, eu de ce aș face credit? Statul nu ne oferă niciun beneficiu că lucrăm corect și plătim”, spune cu amărăciune Murgoi.
Așa că ține nivelul investițiilor la un minimum. A luat un credit mic, de câteva zeci de mii de euro pentru a amenaja o hală nouă în fabrică. Asta pentru că în toamnă termină de plătit celelalte credite în valoare totală de 150.000 de euro pe care firma le-a avut până acum.
”Am fost foarte echilibrați, am încercat să avem cheltuieli cât mai mici și am reinvestit din ce produceam. Am început cu salariu mic pentru noi, administratorii, am luat utilaje în leasing”.
Au continuat investițiile pentru a ține pasul cu piața mondială și pentru a-și asigura clienți de peste hotare, chiar dacă administratorii se gândesc încă de pe la începutul anului că ar vinde afacerea.
Aventura unei afaceri de producție în România”A face producție în România înseamnă o aventură, o nebunie. Necesită personal calificat, prețurile se schimbă la toate produsele, materialele, pentru că noi folosim de la ambalaje de sticlă su plastic, până la cel mai scump inox. Și toată lumea ne spune că s-au scumpit. Când ai 40-50 de firme de la care faci achiziții și apoi trebuie să dai la 50-60 de clienți e greu. În același timp cresc salariile necontrolat. Dacă crești, trebuie să ai și criterii. Am ajuns ca unui portar să-i dai salariu ca unui sudor”, explică Remus Murgoi.
Am fost foarte echilibrați, am încercat să avem cheltuieli cât mai mici și am reinvestit din ce produceam
Tocmai de aceea, mai în glumă, mai în serios, spune că ar vinde tot și s-ar muta în Canada. Iar dacă ar fi să o ia de la capăt cu business-ul Mecanica Huedin, ar fi un pas pe care clar nu l-ar mai face. ”Nici nu m-aș mai gândi să fac o afacere la noi”.
Nici nu m-aș mai gândi să fac o afacere la noi
Îl animă, totuși, aprecierea venită din partea clienților și faptul că 50 de persoane depind de locurile de muncă de la Mecanica Huedin. Iar alte câteva zeci de firme, furnizori și clienți, depind tot de existența fabricii din Cluj. Ce se va întâmpla oare, însă, în momentul în care hotărârea și dedicarea administratorilor Mecanica Huedin va ajunge la final?
---
Remus Murgoi este unul dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.