- 7 Decembrie 2022
Nestor, startup românesc pentru HR, atrage o investiție de 2 mil. $ de la două fonduri de investiții și angeli din San Francisco
Startup-ul românesc Nestor, o Platformă de People Intelligence care transformă modul în care organizațiile își dezvoltă și își păstrează angajații prin crearea unui limbaj comun axat pe skill-uri, a atras o rundă de investiții de 2 milioane de dolari.
Runda a fost condusă de Eleven Ventures, cu participarea Underline Ventures si a mai multor angel investors din San Francisco. Fondul de investitii Eleven Ventures, a fost un susținător timpuriu și a jucat un rol important în extinderea pe piețele globale a unor companii de tehnologie precum Payhawk și Gtmhub, în verticalele fintech și “future of work”.
Nestor este alumni al acceleratorului Y Combinator.
Tranziția către un mediu de lucru hibrid experimentată pe parcursul ultimilor ani, împreună cu tendințele globale de pe piata muncii, cum ar fi “The Great Resignation” și “Quiet Quitting”, au forțat organizațiile să regândească și să redefinească fundamental strategiile de dezvoltare ale angajaților.
Arhitectura inflexibilă prin care companiile definesc job-urile, sau programele de training create fără a lua în considerare decalajul dintre abilitățile necesare și competențele reale ale angajatului, nu își mai au locul în această nouă dinamică a forței de muncă.
Acest lucru are de asemenea și un impact negativ direct asupra motivării angajaților, care au sentimentul că nu au niciun cuvânt de spus asupra modului în care își îndeplinesc atribuțiile la muncă.
Dezvoltarea forței de muncă a viitorului este agilă, aliniată cu nevoile de business și democratizată, pentru a oferi angajaților mai multa autonomie și oportunități.
“Fiecare angajat are un potențial unic. Viziunea noastră este de a crea acel spațiu în care fiecare angajat primește oportunitatea potrivită la momentul potrivit pentru a-și îmbunătăți continuu abilitățile ce îl vor ajuta să-și dezvolte cariera profesională. Ajutăm organizațiile să contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea fiecărui angajat și să dăm liderilor de resurse umane abilitatea de a construi strategii agile de HR, strategii care se extind dincolo de abordarea tradițională a job-urilor prin plasarea skill-urilor în centrul celor mai importante procese de talent management”, spune Bogdan Apostol, CEO & Co-fondator Nestor.
Ce face NestorNestor este Platforma de People Intelligence care aduce împreună procesele de engagement, management al performanței și dezvoltare a angajaților, printr-o abordare bazată pe competențe. Soluția utilizează predictive analytics și un sistem inteligent de nudging automation pentru a ajuta companiile să dezvolte și să păstreze angajații.
Platforma conectează competențele angajatului cu cele mai importante procese de talent management prin crearea unui profil unitar bazat pe skill-uri, profil care permite angajaților să identifice direcții noi posibile în cariera profesională sau să preia noi roluri în interiorul companiei, bazate atât pe interesele proprii, cât și pe nevoile companiei.
Cu ajutorul Nestor, fiecare angajat este încurajat să preia controlul asupra propriei dezvoltări, să acceseze noi oportunități de creștere, să se implice în inițiative transversale și să învețe skill-uri de viitor.
Cu o rată de adoptie de 98% la nivel organizațional, platforma Nestor se bucură de încrederea managerilor și liderilor de HR din companii vizionare, de dimensiuni medii și mari, inclusiv companii din top Fortune 500 din Europa, America de Nord și America Latină.
Cu ajutorul Nestor, angajații văd rezultate clare în avansarea carierei lor, își dezvoltă noi skill-uri și competențe, descoperă noi oportunități, pot accesa noi roluri în companie și rămân alături de companie pe termen lung. Recent, Andreea Baciu - Chief Culture Officer al UiPath – a devenit advisor al Nestor.
Investiție în Nestor - la ce vor folosi fondurileNestor va folosi această rundă de investiții pentru a dezvolta echipele de vânzări și customer success, dar și pentru a-și accelera expansiunea în segmentul enterprise pe piețele din SUA și America Latină.
“Bogdan și echipa sa aduc o perspectivă noua pieței de aplicații software, de people analytics și managementul talentelor, o piață care astăzi valorează miliarde de dolari. Platforma Nestor oferă vizibilitate angajaților asupra unor active non-lineare așa cum sunt skill-urile și abilitățile angajaților, engagementul, performanța, cultura și mobilitatea carierei într-un mod intuitive, dar în același timp inteligent”, afirmă Vassil Terziev, Managing Partner Eleven Ventures.
Nestor va investi în continuare în inovație la nivelul produsului și intenționează să lanseze un modul inteligent pentru planificarea carierei, modul cu ajutorul căruia angajații vor putea explora cu ușurință care sunt direcțiile alternative pe care le pot urma în carieră și care sunt skill-urile și competențele pe care ar trebui să le dezvolte în perioada următoare.
”Ne bucurăm să lucrăm cu Bogdan și Raluca și că am putut astfel să îi ajutăm să-și găsească partenerii potriviți cu care vor scala la nivel global. Îi cunoaștem de mult timp și le cunoaștem pasiunea pentru dezvoltarea angajaților”, declară Bogdan Iordache, General Partner al Underline Ventures.