Noii antreprenori din industria alimentară – absolvenții Hubcelerator Food

Hubcelerator Food, acceleratorul dezvoltat de Impact Hub Bucharest și dedicat antreprenorilor care vor să pornească o afacere în industria alimentară, și-a desemnat noua generație de antreprenori din industria alimentară.

În doar 10 săptămâni, participanții au fost susținuți să treacă de la idee la un model de business validat în piață, prin intermediul workshop-urilor și training-urilor pe teme precum: vânzări, marketing, previziuni financiare, taxe și contabilitate, legislație, prototipare.

Programul s-a încheiat pe 11 decembrie, cu un eveniment de absolvire, unde cei 8 antreprenori și-au prezentat startup-urile, evoluția și planurile de viitor. Startup-urile care au încheiat cu succes acceleratorul sunt:

Pe parcursul celor 10 săptămâni de program, antreprenorii au lucrat cu mentori și training din industrie precum Ana Consulea (Cofetar & Fondator Zexe Braserie), Bogdan Doltu (Partner Maidan & BurgerFest),  Cristina Mazilu (Founder Mazilique), Fadi Drăghici (Owner BITE & Alef Espresso Bar), Radu Tănase (Managing Partner Condimental și .calif), Teodora Juravle (Marketing & Communications Director Vel Pitar), Alex Glod (Senior Trainer, TEDx Speaker & Udemy Instructor), Irina Popescu (Business Owner Positive Projects).

”Este a șasea ediție a acceleratorului Hubcelerator și prima pe care o dedicăm exclusiv industriei alimentare și mă bucur că am cunoscut antreprenori care încearcă să aducă o schimbare în domeniu. Am observat cât au crescut, cât au învățat și și-au adaptat planurile și modelul de business, astfel încât să dezvolte startup-uri scalabile și stabile. Am încredere că vor reuși și le suntem alături în continuare, prin comunitatea Impact Hub Bucharest”, a declarat Lucian Grămescu, Incubation Manager la Impact Hub Bucharest.

Hubcelerator Food este o ediție specială a acceleratorului Hubcelerator, dezvoltat de Impact Hub Bucharest din 2013. De-a lungul celor 6 ediții, Impact Hub Bucharest a reunit peste 140 de antreprenori cărora le-a oferit resursele necesare pentru a ajunge de la idee la un model de business valid în doar 10 săptămâni. De-a lungul celor 6 ediții, peste 1500 de potențiali clienți au fost abordați pentru validarea business-ului și s-au strâns 25.000 de euro prin 7 campanii de crowdfunding.



Citeste si