Accelerator pe zona de IoT la francezi. Se caută startup-uri din Europa

După ce acum trei ani au demarat un proiect prin care să devină un smart city, autoritățile din Angers își doresc să împărtășească cu antreprenorii europeni ceea ce au învățat, dar și să atragă talent în zonă.

Așa că au încheiat un parteneriat cu NUMA, cel mai mare accelerator de startup-uri din Franța (creat în 2011), pentru deschiderea unui program axat pe zona de internet of things (IoT). Scopul acestui program de accelerare este de a atrage startup-uri scalabile din întreaga Europă care pot aduce un grad și mai mare de dezvoltare a ecosistemului local IoT, scriu cei de la VentureBeat.

Noul accelerator va funcționa sub denumirea de NUMA Angers IoT. Primul call pentru aplicații a fost deja lansat, iar programul, cu o durată de cinci luni, va demara în luna aprilie a acestui an. Înscrierile se pot face până pe data de 21 februarie la acest link, iar luna martie este dedicată selecției startup-urilor și interviurilor preliminarii.

NUMA Angers IoT - finanțare seed

Oragnizatorii spun că fiecare startup trecut prin acest program va primi o finanțare de tip seed în valoare de 80.000 de euro (pentru 4% din acțiuni), și va avea acces la servicii în valoare de circa 700.000 de euro, pe care le va primi în mod gratuit.

Scopul programului este de a duce startup-urile din faza de prototipare în cea de producție efectivă. Astfel, vor fi oferite sesiuni de mentorat și vor fi încheiate parteneriate cu producători experimentați pe partea de electronică.

În același timp, orașul Angers, aflat la scurtă distanță de Paris (drumul până acolo durează cam o oră jumătate) va putea profita de talentul startup-urilor care vor face parte din acest program pentru a-și dezvolta economia (noi locuri de muncă, accent pe producție).

Ce startup-uri se caută

NUMA Angers IoT caută startup-uri din zona B2B, care să aibă un prototip funcțional pe segmente precum educație/societate, smart energy, sănătate, agricultură, smart factories, transport, drone, VR/AR, securitate, infrastructură și smart building, smart manufacturing.

NUMA este primul accelerator apărut în Franța, în 2011. Până acum, 20 de batch-uri de startup-uri au trecut prin programele NUMA, iar acceleratorul și-a extins rețeaua deschizând birouri și derulând programe în New York, Paris, Berlin, Bangalore, Moscova, Mexic, Toulouse, Montpellier și Casablanca.



Citeste si