Ce oferte pentru credite punte au băncile înscrise la Start-Up Nation

Trei bănci locale s-au înscris pentru a oferi credite punte, necesare antreprenorilor care vor lua bani de la stat pentru lansarea afacerii prin intermediul programului Start-Up Nation.

Astfel, cu puțin timp înainte de închiderea înscrierilor în cadrul programului care pune la dispoziția antreprenorilor români 44.000 de euro, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a primit 3 oferte concrete venite din partea Banca Transilvania, CEC Bank și BCR. Acestea vor acorda credite punte, pentru finanțarea antreprenorilor selectați în programul Start-Up Nation, pe baza acordului de finanțare cu statul.

Acordurile de finanțare pentru Start-Up Nation încă se semnează până pe data de 27 septembrie, așa că ne-am gândit să vă venim în ajutor și să vă detaliem oferta celor trei instituții financiare ca să știți la ce să vă așteptați. Și poate să vă ușurăm decizia.

Oferta BCR pentru Start-Up Nation

BCR vine cu o propunere de finanțare punte de 100% din alocația financiară nerambursabilă, cea mai mică dobândă de pe piață – 3,5% pe an- comisioane zero la operațiunile curente precum și un pachet dedicat de educație financiară.

Astfel, după acceptarea în programul guvernamental, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de bancă în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation și pachetul credit punte Start-Up Nation.

Pachetul cont curent Start-Up Nation include:

  • 0 lei pentru serviciul BCR Alert Plus, prin care beneficiarul primește SMS sau email pentru intrările de bani și plățile efectuate în/din contul curent BCR
  • 0 lei pentru tranzacțiile efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond/BNR;
  • 0 lei pentru administrarea cardului de debit;
  • 0 lei la deschiderea și administrarea lunară a contului;
  • 0 lei pentru administrarea serviciului de Internet Banking
  • 0 lei pentru încasările prin ordine de plată în sistem intrabancar (transfer BCR – BCR) și interbancar (transfer alte bănci din România – BCR)
  • 23% reducere la Pachetul de semnătură electronică.

În același timp, pachetul credit punte Start-Up Nation, într-un procent de 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile obținută prin program, include:

  • 0 costuri verificare certificare cheltuieli în teren;
  • Garanții: 80% din valoarea creditului, garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și, în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului; ipotecă mobiliară asupra conturilor curente deschise la BCR; fidejusiune;
  • Dobândă: 3,5%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;
  • Total comisioane credit: cel mult 2% din valoarea creditului;
  • Constituirea unui depozit colateral la nivelul dobânzii aferente, pe perioada de creditare;
  • Perioada de analiză și soluționare a creditului punte: maxim 20 de zile de la solicitarea creditului.

Pachetul de cont curent Start-Up Nation este deja disponibil în sucursalele BCR și poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât și de cei care au fost respinși, dar nu vor să renunțe la ideea de a-și dezvolta o afacere.

În plus, BCR le propune antreprenorilor un pachet de educație financiară, prin care le va pune la dispoziție materiale educative ce îi vor ajuta la înțelegerea pașilor care trebuie făcuți atunci când pornești un business.

De asemenea, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții acestei bănci, vor fi organizate cursuri speciale în sucursalele BCR din toată țara (514 la număr), care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori cu noțiuni contabile elementare, dar și cu concepte precum înțelegerea rolului băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri de finanțări și garanții, precum și strategii pentru decizii financiare inteligente.

Pachetul CEC Bank pentru Start-Up Nation

Dobânzile și comisioanele practicate de CEC Bank, precum și comisionul de garantare a creditului către FNGCIMM vor fi cheltuieli eligibile, suportate din ajutorul nerambursabil.

Principalele caracteristici ale creditului punte acordat de CEC Bank:

  • comision de acordare: 0,75% din valoarea creditului, perceput la data efectuării primei trageri din credit;
  • dobândă fixă: 3,99%/an;
  • comision de rambursare anticipată: 0%;
  • termen de creditare: maximum 12 luni;
  • comision de analiză: 0,5% din valoarea creditului, perceput la data depunerii dosarului
  • comision de gestiune: 0,75% din valoarea creditului, perceput la data efectuării primei trageri din credit;
  • garanții: 80% din valoarea creditului garantat de FNGCIMM; în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului.

În plus, prin intermediul celor 48 de Birouri de consiliere IMM-uri și Fonduri Europene existente la nivelul rețelei teritoriale a băncii, clienții beneficiază de informare detaliată privind criteriile de eligibilitate, garanțiile solicitate, în vederea alegerii produsului optim de finanțare și a constituirii dosarului de credit.

Oferta BT Start-Up Nation

Banca Transilvania a creat și ea un pachet special pentru antreprenorii care vor primi finanțare prin intermediul programului Start-Up Nation.

Astfel, banca vine cu o ofertă bonus, denumită Contul Primul An Gratuit.  Antreprenorii pot beneficia de acest produs pe perioada cuprinsă între deschiderea contului la BT și aniversarea a 12 luni de la înființarea societății.

În ceea ce privește creditul punte acordat de Banca Transilvania, acesta vine cu:

  • Perioada de finanțare de maxim 18 luni, nu mai târziu de data încasării sprijinului financiar nerambursabil de la minister;
  • Comision de acordare: 0,75 % din valoarea creditului, perceput la data efectuării primei trageri din credit;
  • Dobândă fixă: 3,9 %/an;
  • Comision de gestiune lunară: 0,08% din valoarea creditului;
  • Garanții posibile: FNGCIMM și alte garanții;

Cheltuielile financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de investiții acceptate în cadrul programului, reprezintă cheltuieli eligibile și vor fi suportate din ajutorul nerambursabil.

Totodată, BT le asigură antreprenorilor încrierea într-un program dedicat pentru Start-Up Nation în cadrul BT Club și acces gratuit la cursuri, traininguri și consultanță în mod nelimitat.

Nu în ultimul rând, pachetul BT conține și facilitatea Go Online prin care antreprenorii din Start-Up Nation primesc ajutor în realizarea unui website cu magazin online, precum și servicii de marketing pentru promovarea lor online. Puteți găsi mai multe detalii despre oferta BT și aici.



Citeste si