Orașul viitorului: robo-taxiurile. Implicațiile mașinilor autonome în sistemul de transport

Autonomia autoturismelor, pe lângă electrificarea transportului, ar putea aduce cele mai mari schimbări în ceea ce privește mobilitatea umană, chiar mai multe decât au fost făcute în ultimii 50 de ani. Constructorii de mașini se pregătesc să treacă de la statutul de ”îmblânzitori” ai metalelor, la cel de furnizori de tehnologie și servicii. Mașina nu va mai fi produs, ci va fi serviciu. 

”La nivel de grup, există departamente și divizii special create pentru inovare în domeniul mașinilor autonome în diverse stadii de prototipare. De altfel, există deja mașini care sunt parțial autonome (de exemplu, mașinile Mercedes-Benz care au încorporată funcția Intelligent Drive), apoi segmentul highly automated (deja în teste Future Truck 2025) și cele fully automated”, spune Andrei Frunză, CEO-ul Clever, companie devenită parte a grupului Free Now, deținut de Daimler și BMW.

Nivelul 5 de robo-taxi

Există 5 niveluri de dezvoltare în ceea ce privește segmentul mașinilor autonome, iar potrivit reprezentanților din domeniu, în acest moment suntem în cea de-a doua fază. 

Vorbim aici despre mașinile semi-autonome, care asistă și susțin deplasarea. Este, totuși, nevoie care această deplasare să fie supervizată în continuare de un șofer, acesta fiind responsabil pentru mișcările mașinii.

Următoarele două faze sunt extrem de interesante și miza constructorilor de mașini, și a companiilor de tehnologie care asistă și ajută la dezvoltarea mașinilor autonome, deopotrivă. De altfel, level 3 este anticipat a fi gata pentru implementare începând din 2021, indiferent de zona geografică. 

În acest caz vorbim despre primele automobile cu adevărat autonome, desigur, în situații și zone clar definite și cu prezența conducătorului auto care nu va mai supraveghea fiecare aspect al călătoriei, dar va trebui să fie gata să preia controlul în orice moment.

La level 4, conducătorul auto va trebui să fie pregătit să preia controlul volanului numai în situații extrem de complexe sau atunci când sunt situații meteo deosebite.

Deja, la nivelul 5 vorbim deja despre condusul 100% autonom, iar acest lucru ar putea fi posibil, sau cel puțin este planificat, începând cu 2030 și anii următori. Totodată, analiștii McKinsey estimează faptul că prin anii 2040-2050, numărul mașinilor autonome ar putea ajunge să-l depășească pe cel al mașinilor normale (sau actuale, de fapt, poate în acel moment fiind privite ca normalitate mașinile autonome), circa 90% dintre călătoriile din orașe urmând să fie realizate cu un astfel de autoturism. 

Level 5 este echivalent cu transformarea totală a mașinii într-un robot, în care ”șoferul” va fi, de fapt, un simplu pasager (se pare că nici nu vom mai avea nevoie să avem un carnet de conducere în acest scenariu). Însă, până în momentul în care mașinile vor ajunge să meargă pe șosele singurele, comunicând între ele, industria mai are de depășit o serie de provocări, fie ele legate de infrastructură sau de ordin etic (vă mai amintiți, cu siguranță, situația din primăvara lui 2018 iscat de faptul că un autoturism experimental a lovit fatal un pieton).

Strict în ceea ce privește mașinile autonome, tehnologia există, testele au demonstrat că funcționează în parametrii normali, ce lipsește în acest cadru fiind încrederea posibililor consumatori că mașinile autonome sunt sigure și pot fi folosite ca mijloc de transport

Provocări și chestiuni de etică

”Cea mai mare provocare a fost, este și va fi cea legată de securitatea pasagerilor - scepticismul este o caracteristică de bază pentru fiecare inovație din orice sector. Este o problematică cu care ne confruntăm zi de zi, indiferent de compania de care aparținem din grup: securitatea pasagerilor este cea mai importantă pentru toate segmentele business-ului global și totodată cea mai provocatoare. Strict în ceea ce privește mașinile autonome, tehnologia există, testele au demonstrat că funcționează în parametrii normali, ce lipsește în acest cadru fiind încrederea posibililor consumatori că mașinile autonome sunt sigure și pot fi folosite ca mijloc de transport”, afirmă Andrei Frunză.

CEO-ul Clever menționează faptul că, în ceea ce privește grupul din care face parte, Mercedes-Benz este un pionier atunci când vine vorba de conducere autonomă. Astfel, prototipuri precum Mercedes-Benz S-Class S 500 INTELIGENT DRIVE, F 015 Luxury in Motion sau Future Truck 2025 arată cum condițiile tehnice pentru conducere autonomă sunt deja bine stabilite.

Parteneriate pentru dezvoltare

Totodată, Andrei Frunză precizează faptul că, pe segmentul de interes al companiei pe care o conduce, zona de transport de pasageri, inginerii Daimler și cei de la Bosch lucrează încă din 2017 pentru inovarea acestui segment dedicat pasagerilor. 

”Robo-taxiurile cum sunt denumite deja încep să fie testate în lume și de către alte companii, așadar cel mai probabil vom avea mai curând de cât de imaginăm robo-taxiuri ca alternativă de transport. Ce face Daimler diferit de celelalte companii din piață este faptul că a creat acești robo-taxiuri ca mașină dedicată exclusiv transportului de pasageri și nu a îmbunătățit un model de mașină autonomă deja existent”, adaugă Andrei.

De asemenea, grupul promovează și cercetarea de tip participativ, la nivel global semnându-se parteneriate pentru a eficientiza și prototipa cât mai corect și fiabil mașinile autonome. Cea mai recentă știre din această zonă este legată de faptul că Mercedes și BMW dezvoltă printr-un parteneriat un sistem de conducere complet automatizat, fără șofer, de nivel SAE 4, folosind tehnicieni de la ambele companii.

În acest sens, constructorii germani de mașini BMW și Daimler au încheiat un parteneriat prin care și-au propus să dezvolte tehnologii pentru mașini autonome, care ar urma să intre pe piață până în 2024.

 Ce face Daimler diferit de celelalte companii din piață este faptul că a creat acești robo-taxiuri ca mașină dedicată exclusiv transportului de pasageri și nu a îmbunătățit un model de mașină autonomă deja existent

Într-un comunicat comun al celor două companii de la începutul lunii iulie (momentul în care cei doi jucători au anunțat parteneriatul) se preciza faptul că acesta este non-exclusiv și că sunt deschiși alăturării și altor constructori sau firme de tehnologie aceste inițiative. De asemenea, aceștia au declarat că rezultatele colaborării vor fi puse la dispoziția altor firme în baza unei licențe. 

Economia orașului viitorului

Aceiași analiști Mckinsey sunt de părere că, în decurs de 15 ani, persoanele care vor face naveta între casă și job vor putea cheama mașini autonome printr-o simplă aplicație, și vor plăti pentru o călătorie un preț similar cu cel pentru transportul public. Însă această variantă de transport are câteva avantaje majore comparativ cu transportul public: pasagerii ajung direct la destinație și au mai multă intimitate.

”Studiile arată că această urbanizare care avansează rapid și totodată “înghite” bucăți semnificative din spațiul urban practic schimbă și ritmul de viață al oamenilor. Tocmai din cauza acestei dezvoltări rapide, oamenii își doresc din ce în ce mai mult intimitate și un loc unde să se retragă. Iar aici intervin o serie de facilități tehnologice. Călătoria autonomă este una dintre ele, deja se implementează în unele orașe și este perfect fiabilă”, mai spune Andrei Frunză.

Rezultatul este o nouă formă de "muncă în echipă" între vehicul și șofer care va face viața oamenilor mai ușoară

În opinia sa, noile tehnologii și formele de comunicare deschid o gamă largă de noi posibilități de interacțiune, atât între autovehicul și pasagerii săi, cât și între autovehicul și ceilalți utilizatori ai drumului. ”Relația dintre om și mașină este configurată astfel încât autovehiculul autonom să-și asume acele sarcini pe care omul nu dorește să le îndeplinească sau nu le poate realiza, cum ar fi menținerea unei viziuni permanente la 360 de grade sau pilotarea automată atunci când sunt cazuri de stat în coloană. Pe de altă parte, omul decide cât de repede ar trebui să se deplaseze mașina sau care este traseul pe care să-l urmeze. Rezultatul este o nouă formă de "muncă în echipă" între vehicul și șofer care va face viața oamenilor mai ușoară”, menționează reprezentantul Clever.

Mergând mai departe, aceste automatizări duc la noi proiecte de infrastructură urbană. Așa cum nu cu multă vreme în urmă s-au introdus în orașe zonele cu emisii scăzute, pot fi create și zone speciale pentru autovehiculele autonome. 

”Străzile se pot elibera prin găsirea soluțiilor de parcare la periferie. Gândiți-vă doar câți șoferi caută în acest moment un loc de parcare și cât de mult s-ar simplifica lucrurile dacă un sistem de mobilitate ar fi bine pus la punct. Și mai mult decât atât, tot prin tehnologie, atât conectivitatea cât și comunicarea ar permite traficului compus din autoturisme să circule mai ușor și să ocupe  mai puține benzi, fluidizând traficul doar prin faptul că rutele fiecărui șofer ar fi coordonate astfel încât să nu mai existe ambuteiaje”, completează acesta.

De exemplu, în Hamburg se strâng anual, în medie, 30 de milioane de euro din amenzi date pentru parcare ilegală. De asemenea, în Stuttgart autoritățile aduc la buget 11 milioane de euro anual din amenzi date pentru depășirea vitezei legale.

Introducerea în economia orașelor și în viața noastră de zi cu zi a mașinilor autonome, a robo-taxiurilor, va avea un impact semnificativ în ceea ce privește acest gen de venituri. Și asta pentru aceste self-driving cars vor ști mereu unde să găsească un loc liber de parcare și nici prin gând nu le va trece să depășească viteza legală. 

Însă, un potențial care ar putea fi exploatat la nivel de autorități publice, dar și de companii este acela al centrelor de control pentru acest gen de autovehicule sau al punctelor de închirieri.  

Dispariția proprietății

După cum menționa și Ioan Iacob, cofondator și managing partner al Qualitance, într-un interviu pe care l-am avut la începutul acestui an, zona mașinilor autonome este una în care inteligența artificială va avea un rol important. 

”Ce e interesant la tehnologiile de acest gen este că au ceea ce noi numim ripple effect (efect de undă). În momentul în care ai self driving cars, în momentul în care mașina te-a lăsat la birou, de ce ar sta într-un garaj degeaba. Sau de ce ar consuma banii de parcare. Ar fi mult mai util și mai eficient să se plimbe. Dar bineînțeles că aici există oportunitatea de a folosi mașina pentru alți oameni, ridesharing. Ceea ce iar induce o schimbare în economie: câte mașini se cumpără”, spunea Ioan Iacob.

În momentul în care ai self driving cars, în momentul în care mașina te-a lăsat la birou, de ce ar sta într-un garaj degeaba.

În plus, din punctul său de vedere, există și alte schimbări. ”Asta înseamnă că și pe timpul nopții sau chiar și când mă duc acasă mașina mea nu are de ce să stea. Adică nu mai am nevoie de un garaj. Ăsta e un mod total diferit de a face landscaping în cartiere. Apoi când ai o populație de mașini care se conduc singure în oraș, nu prea mai ai nevoie de semafoare, oamenii nu ar mai avea nevoie să învețe să conducă. Probabil în 20 de ani condusul va fi cum astăzi învățăm să călărim cai”.

După cum preciza și Ioan Iacob, pe viitor una dintre întrebările suplimentare pe care ni le vom pune legat de mașinile autonome este legată de nevoia de proprietate asupra autovehiculelor. Atâta vreme cât ele vor putea să se plimbe singure și să fie chemate de orice persoană fix în momentul în care aceasta are nevoie de o cursă, există o posibilitate, deloc utopică, de dispariție a nevoii de cumpărare a propriei mașini. 

 Probabil în 20 de ani condusul va fi cum astăzi învățăm să călărim cai

Deși în China și India numărul posesorilor de mașini este în creștere, tendința în Vest este de reducere a numărului de șoferi și, astfel, a celui de posesori de mașini. Astfel, tinerii americani care abia așteptau să-și ia carnetul la 16 ani, nu mai sunt așa dornici să conducă. De exemplu, dacă în anii ‘90, 48% dintre tinerii cu vârsta între 17 și 20 de ani și 75% dintre cei cu vârsta între 21 și 29 de ani aveau permis, în 2016 procentele scăzuseră la 31%, respectiv 66%.  

Și cum autoritățile din diferite orașe din toată lumea adoptă, tot mai des, zile în care interzic circulația mașinilor (și Primăria Capitalei vrea să interzică traficul cu orice fel de mașină sau vehicul motorizat pe mai multe artere din centrul Capitalei, precum Bulevardul Unirii sau Decebal, în ziua de 22 septembrie 2019), chiar ne-am putea pune serios problema proprietății odată cu adopția la scară largă a mașinilor fără șofer. 

Oricum ar sta lucrurile și orice efecte ar avea în societate, tehnologia self-driving va schimba peisajul mobilității în orașul viitorului. Iar oportunitățile sunt nenumărate. 

----

Încearcă și tu aplicația Clever. introdu codul: start#up în aplicație și beneficiezi de prima cursă gratuită cu cardul. Descarcă aplicația și du-te.


Citeste si