OUG care reglementează circulația trotinetelor electrice

Executivul a aprobat pe data de 4 februarie o ordonanță de urgență prin care este reglementată circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice – acestea nu pot circula decât pe carosabil nu și pe trotuar, și numai pe sectoarele de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h.

De asemenea, ele nu pot fi folosite decât de persoanele care au cel puțin 14 ani, iar viteza maximă din construcție a trotinetelor electrice nu poate depăși 25 de km/h, conform ordonanței, scrie  portalul https://cursdeguvernare.ro/.

Trotineta este definită ca vehicul cu două sau trei roți prevăzută pentru transportul unei singure persoane, astfel încât poliția va putea să-i sancționeze pe cei care încalcă regulile.

Amenzile prevăzute în proiect sunt între 6 și 8 puncte de amendă. 

Guvernul a aprobat în ședința de marți, 4 februarie, o OUG privind folosirea trotinetelor electrice. Astfel, se impun următoarele reguli, potrivit tion.ro: 

  • circulația acestor mijloace de transport pe trotuar este interzisă
  • conducătorul trotinetei electrice trebuie să aibă cel puțin 14 ani
  • trotinetele electrice se pot deplasa doar pe pistele special amenajate; în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h
  • trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Circulația trotinetelor este permisă în Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franța și Italia, dar este interzisă în Marea Britanie.

În Capitală există peste 7.000 de posesori de trotinete. Aproape 200 de accidente rutiere în care au fost implicate persoane cu trotinete au avut loc în ultimii trei ani în România, o persoană pierzându-și viața.



Citeste si