Partener Early Game Ventures: de ce am investit în SymphoPay?

Startup-ul românesc SymphoPay a primit recent o investiție în valoare de 650.000 de euro într-o nouă rundă condusă de fondul de investiții Early game Ventures.

Aceasta este prima investiție realizată la nivel local de Early Game Ventures, fond lansat la finalul anului trecut. La rundă au participat și GECAD Ventures, Sparking Capital precum și o serie de business angels.

SymphoPay oferă comercianților și băncilor accesul în timp real asupra terminalelor de plată și integrează tranzacțiile cu platforme de marketing sau loializare.

Într-o postare pe platforma Medium, Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV, explică de ce fondul pe care îl conduce a decis să investească în SymphoPay, urcând totalul investițiilor primite de startup-ul românesc la 1,4 milioane de euro.

”Vedem o tranziție care are loc în ziua de azi, de la clienți care plătesc cash sau prin carduri, la plăți realizate prin intermediul unor terminale și tehnologii variate: coduri QR, telefoane mobile, NFC, ceasuri inteligente, sau alte dispozitive purtabile. În viitor, clienții nu vor mai folosi niciun device – recunoașterea facială și computer visiin vor face posibilă o altfel de experiență în magazine”, afirmă Cristi Munteanu, dând exemplul magazinelor Amazon în care gigantul din retail testează achizițiile clienților fără ca aceștia să mai efectueze plăți la casă.

Din punctul său de vedere, plățile vor deveni device agnostic, fiind compatibile cu o gamă variată de terminale și sisteme de operare. În esență, va fi mai simplu și mai accesibil să facem plăți.

Aici intervine soluția oferită de românii de la SymphoPay, integrată deja în 3 bănci și folosită de companii precum eMAG sau Fan Courier. O componentă inovatoare a soluției este și posibilitatea de a tranzacționa pentru comercianți multipli utilizând un singur terminal.

Soluția este certificată de către Visa și MasterCard și este conformă cu standardul de securitate PCI-DSS. Printre companiile ce folosesc soluția SymphoPay se numără FAN Courier și eMAG.

Integrarea soluției SymphoPay este foarte ușor de efectuat pentru comercianți, compania oferind protocoale API pentru sistemele de operare Windows și Android. Pentru bănci, integrarea presupune setarea unui canal securizat tip VPN, platforma fiind capabilă să emuleze în totalitate protocoalele de comunicare existente ale băncii.

”Investiția în SymphoPay este în concordanță cu planul pe care-l avem și cu startup-urile pe care le urmărim pentru a le finanța. Platforma are puterea de a rezolva problemele curente ale băncilor și ale retailerilor, precum și potențialul de a orchestra și ușura implementarea diferitelor device-uri de realizare a plăților pe viitor. SymphoPay construiește infrastructura de plăți care va revitaliza magazinele tradiționale și vrem să facem parte din acest viitor”, mai spune Cristian Munteanu.

Ținta Early Game Ventures

Fondul Early Game Ventures (EGV) este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Managerul de fond al EGV a fost selectat de cǎtre Fondul European de Investiții prin apel pentru expresii de interes pentru instrumentul de capital de risc din cadrul acestui program operațional.

Fondul are dimensiunea ţintǎ de 28 de milioane de euro şi va investi în companii din România aflate la început de drum. Sunt avute în vedere investiţii în tehnologie şi alte domenii în care proprietatea intelectualǎ primeazǎ. EGV va ţinti întodeauna participaţii minoritare în companiile din portofoliu, iar suma maximǎ investitǎ va fi de 3,5 milioane euro per companie.

Mai multe detalii despre Early Game Ventures puteți afla din acest material.



Citeste si