- 14 Mai 2017
Patru cărți pe care ar trebui să le citească orice antreprenor
Cei de la entrepreneur.com au realizat o listă de cărți care nu ar trebui să lipsească din biblioteca oricărui antreprenor care își dorește să se perfecționeze, și care ar trebui recitite destul de des. Am selectat și noi câteva titluri utile.
The 4 Hour Work Week, de Tim FerrissVolumul își propune să ajute antreprenorii să își maximizeze eficiența și productivitatea.
The Art of the Pitch, de Peter CoughterAutorul ne arată nu doar cum să facem un pitch de impact, sau o prezentare bună, ci și cum să ne spunem povestea antreprenorială într-un mod captivant și, în același timp, concis.
The Seven Habits of Highly Successful People, de Stephen R. CoveyEste considerată una dintre cele mai bune cărți din categoria self-help (auto-ajutor), iar Covey ne prezintă câteva principii de bază de la care putem porni pentru a deveni mult mai productivi.
The Lean Startup, de Eric RiesEste una dintre cărțile clasice din lumea afacerilor. Ries prezintă cele cinci principii care au schimbat multe businessuri. În esență, un startup este văzut ca și o companie care poate să construiască ceva în condiții de incertitudine maximă.