PEDITEL, 20.000 de euro pentru a se transforma în hub medical integrat de telemedicină pediatrică

PEDITEL a obținut un premiu în valoare de 20.000 de euro în finala accleratorului Innovators for Children și va folosi banii pentru a se transforma într-un hub medical integrat de telemedicină pediatrică.

După aproape 7 ani, peste 270.000 de copii ajutați non stop de o echipă medicală empatică, profesionistă, dedicată și orientată spre siguranța copiilor, peste 61.000 de ore de asistență medicală non stop și un serviciu comunitar gratuit care a adus liniște, sfaturi medicale utile și suport familiilor din România și diaspora, PEDITEL trece la nivelul următor, urmând să devină hub medical integrat de telemedicină pediatrică.

”Premiul de 20.000 de euro obținut în finala acceleratorului Innovators for children, implementat de Impact Hub Bucharest și Fondation Botnar ne va ajuta ca, începând din martie 2021, PEDITEL să integreze o soluție completă de telemedicină, prin care medicul PEDITEL va putea fi contactat prin: apel telefonic, apel video, chat, mesaje, va dispune de dosar medical în care părinții pot încărcă documente medicale, într-un circuit securizat, ca analize, CT, RMN”, afirmă fondatorii PEDITEL.

Printre alte funcționalități pe care le va oferi startup-ul se numără e-rețeta, carnetul virtual de vaccinare, precum și video si articole de educație medicală ca: alăptare, diversificare, dezvoltarea neuro-motorie a copilului 0-5 ani și integrarea altor 8 specialități conexe pediatriei: neonatologie, kinetoterapie, nutriție, logopedie, psihoterapie.

Astfel, hub-ul pluridisciplinar de telemedicină pediatrică  PEDITEL va fi o resursă completă de suport medical și educație medicală integrată.

”Peditel 1791, singurul call center medical pediatric gratuit din România, un serviciu comunitar gratuit al Fundației Părinți din România, a pornit ca inițiativă  a clujenilor și a devenit un model de bună practică pentru ceea ce mediul privat poate construi la nivel național, spre beneficiul întregii comunități a părinților din România și diaspora”, a declarat Cătălin Chiș, președintele Fundației Părinți din România, inițiatorul proiectului PEDITEL.

”Prin noua soluție tehnologică de telemedicină integrată dezvoltată de PEDITEL- peste 150.000 de copii din România și Diaspora  au acces la asistență medicală pediatrică, non stop. Pentru că sănătatea copiilor este un drept. Dezvoltarea PEDITEL este o muncă continuă, de peste 11 ani, a unor oameni dornici să schimbe în bine comunitatea în care trăiesc”, a decarat Cristina Grigore, coorodonatorul PEDITEL.

Peditel 1791 este un call center pediatric care oferă sfaturi medicale în regim, non–stop, gratuit, funcționează național și internațional.

Serviciul gratuit PEDITEL1791 este deservit de 15 medici specialiști/primari. Programul de lucru este structurat pe 3 ture și o gardă are 7/10 ore. Serviciul funcționează non stop, fiind deservit de 1 medic/tură sau gardă. Serviciul dispune de 26 de protocoale medicale, 1 centrală telefonică tip VOIP și 1 soft medical. Apelurile sunt preluate în ordinea cronologică a intrării în centrală.

Peditel 1791 se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său.

 



Citeste si