Pickatrip.ro, platformă de sejururi și vacanțe la tarife reduse și cu extra beneficii

Alexandru Filip, cunoscut și pentru proiectul Bucharest City App, lansează Pickatrip.ro, o platformă de sejururi și vacanțe la tarife reduse. Prețul acestora poate fi chiar și cu 30-40% mai mici decât în sistemele de rezervări ale hotelierilor și agențiilor de turism.

Pe lângă tarifele preferențiale, abonații Pickatrip.ro au parte și de numeroase extra beneficii: servicii și produse incluse pe lângă cazare, reduceri suplimentare în locații, activități gratuite oferite de gazde și multe altele. Rezervarea se face exclusiv online, prin câteva click-uri, direct pe platformă, iar abonații au la dispoziție 7 zile pentru o rambursare completă dacă vor să anuleze sejurul.

Partenerii platformei sunt locații din România, în primă fază, planul lui Alex Filip fiind de a oferi și sejururi din străinătate. Vorbim atât de locații de nișă, precum case tradiționale și conace istorice, cât și de pensiuni moderne și hoteluri de top.

Pickatrip.ro poate fi testat gratuit, timp de 30 de zile, prin simpla creare a unui cont care oferă acces la toate beneficiile și vacanțele platformei. După această perioadă, costul va fi de 19 lei/lună pentru cei interesați să rămână abonați și să profite în continuare de ofertele săptămânale. Abonamentul poate fi anulat în orice moment, neexistând o perioadă contractuală.

”Beculețul cu ideea Pickatrip.ro s-a aprins chiar în plin lockdown, când pandemia a dat de pământ cu turismul. M-am gândit atunci că industriei HoReCa, mai ales hotelurilor, îi va fi extrem de greu să revină la parametrii de dinainte. În plus, știam că turismul românesc se confrunta cu o problemă mai veche, încă dinaintea crizei generate de noul coronavirus. Și anume, gradul mediu de ocupare din structurile de cazare, de doar 35%, și media mică de înnoptare, de 2,3 nopți per turist român”, declară Alexandru Filip, fondatorul platformei Pickatrip.ro.

”Analizând contextul și studiind piața, mi-a venit ideea să creez o platformă pe care să vindem online sejururi de cel puțin trei nopți, și nu doar în locații concept mult râvnite, ci și în hoteluri cu servicii de calitate. Mai mult decât atât, ne propunem să-i încurajăm pe turiștii români să călătorească și-n cursul săptămânii, la tarife extrem de atractive, evitând astfel aglomerația de la sfârșit de săptămână”, completează antreprenorul.

Platforma s-a lansat în versiunea beta, în urma unei investiții inițiale minimale. Alexandru Filip și echipa sa au ca obiectiv crearea a 1.000 de conturi gratuite până la finalul lui iunie și atingerea a 2.500 de abonați loiali până la finalul anului.

De asemenea, se dorește vânzarea a 20 de vacanțe pe lună, la un tarif mediu de 1.000 lei/sejur. Printre obiectivele de anul viitor, când piața de turism se va apropia mai mult de normalul din 2019, se numără dublarea numărului de abonați și de vacanțe vândute, în paralel cu atragerea unei investiții private pentru dezvoltarea versiunii finale a platformei și pentru realizarea unei aplicații de smartphone.

Alexandru Filip are o experiență de 10 ani în antreprenoriat, turism și digital. Este proprietarul Casei Filip din Sarichioi, o casă tradițională de oaspeți din Delta Dunării, ridicată în urma unei investiții de 250.000 euro. Deține și conduce Eventur, o agenție de marketing full-service specializată în turism. În 2016 a fost cofondator Bucharest City App, o aplicație de timp liber cu 100.000 de utilizatori care a fost vândută în ianuarie 2020 unui operator de telefonie mobilă.



Citeste si