Planable introduce funcționalități pentru editarea imaginilor pentru social media

Startup-ul românesc Planable a lansat noi funcționalități de editare a imaginilor pentru a ajuta experții în marketing să planifice și să colaboreze mai ușor pentru pregătirea conținutului pentru social media - de la postări, fotografii, colaje, sau chiar caruseluri de imagini, pentru brandurile pe care le promovează.

Pe măsură ce colaborarea în cadrul echipelor s-a mutat online și munca la distanță a devenit tot mai necesară în ultimul an, echipele de marketing din cadrul platformei Planable au evoluat, de asemenea, de la o medie de 3,4 membri înainte de pandemie la 5,7 în 2021.

Ca urmare, membrii echipelor care colaborează în platforma Planable includ acum poziții noi și mai diverse, precum: manageri de marketing, redactori, profesioniști în resurse umane, reprezentanți ai mărcilor și chiar designeri grafici și video, care folosesc platforma de colaborare pentru a partaja postări și imagini în social media.

”Noua funcție de editare a imaginilor va ajuta companiile să economisească timp și să elimine numărul nesfârșit de pași pentru a obține imaginea perfectă pentru fiecare platformă de social media. Tot ce trebuie să facă utilizatorii acum este să încarce imaginea pe platforma Planable și să înceapă să colaboreze în spațiul de lucru virtual,” a spus Nicolae Gudumac, CTO-ul Planable.

”Dacă imaginea nu are raportul potrivit pentru a fi publicată direct, aceștia pot decupa sau redimensiona imaginea. De asemenea, dacă au nevoie să adauge sigla sau un text pe ecran, pot face acest lucru în câteva secunde. Experții în marketing care folosesc Planabe pot face și adnotări pentru a marca rapid ce modificări ar trebui făcute, pentru a lăsa feedback instantaneu echipei de design. Toate filtrele disponibile și funcțiile de reglare vor ajuta profesioniștii din social media să se asigure că orice imagine are designul potrivit înainte de a o publica,” a explicat Nicolae Gudumac.

Planable a lansat recent și noi funcționalități pentru TikTok, care le oferă experților în social media posibilitatea să își planifice, să colaboreze, aprobe și să programeze conținutul video pentru publicare.

Astfel, echipele de marketing pot pregăti și conținutul pentru TikTok mai eficient în platforma Planable, unde au o imagine de ansamblu asupra tuturor paginilor de social media pentru brandurile pe care le promovează. Această nouă funcționalitate completează opțiunile existente de creare a conținutului în Planable pentru platforme precum Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, Google My Business și YouTube.

Cu peste 1 miliard de utilizatori activi lunar, câștigați în doar câțiva ani, TikTok a devenit rețeaua socială preferată de Generației Z.

Potrivit unui studiu recent realizat de Planable pe prima jumătate a anului 2021, companiile au început să-și mute resursele de la rețelele tradiționale de socializare, cum ar fi Facebook, Twitter sau Linkedin, preferând se concentreze pe platformele axate pe conținut video, cum ar fi TikTok, care începe să devină un canal de interes pentru brand-uri.

Astfel, Facebook a înregistrat o reducere de 16% a numărului de postări per utilizator, Twitter o scădere de 21%, iar LinkedIn o reducere de 2% comparativ față de prima jumătate a anului 2020, conform celui mai recent studiu realizat de Planable. Pe de altă parte, conținutul video a înregistrat o evoluție semnificativă, cu o creștere de 17% a postărilor per utilizator, pe toate platformele, în prima jumătate a anului 2021.

Planable este o platformă de colaborare pentru echipele de social media. Platforma simplifică procesul de planificare, primire de feedback și publicare a conținutului, astfel încât specialiștii în marketing să poată crea conținut calitativ într-un mod eficient.

În cadrul platformei, membrii echipei pot crea postări, le pot previzualiza ca și cum ar fi live, pot primi feedback și aprobare de la manageri sau alte departamente și le pot programa pentru a fi publicate pe Facebook, Twitter, Instagram, Linkedin, Google My Business, Youtube, sau TikTok.



Citeste si