Platforma de audiobooks AudioTribe, 450.000 de euro de la Cărturești

Librăriile Cărturești se alătură AudioTribe, o platformă românească cu audiobooks în limbile română și engleză. La un an de la lansarea proiectului, rețeaua de librării investește 450.000 de euro în AudioTribe.

AudioTribe, un startup lansat în august 2021 sub numele Echo Audiobooks, a vândut până în prezent peste 25.000 de audiobooks și și-a diversificat portofoliul de la câteva sute de cărți audio în limba română până la peste 15.000 de audiobooks în limbile română și engleză disponibile ascultătorilor.

”Credem că AudioTribe vine în continuarea acestor așteptări, adăugând în ecosistemul pieței de carte din România o dezvoltare necesară. În ritmul alert al vieților noastre, posibilitatea de a continua sau de a muta lecturile în contexte noi este game-changing pentru un cititor. Să poți asculta o carte în timp ce faci naveta, pregătești masa sau alergi în parc înseamnă uneori să dublezi sau chiar să triplezi numărul cărților citite într-o lună. Iar asta este benefic pentru cititori, în primul rând, dar și pentru autori, editori și, în general, pentru întreaga piață de carte. Cu cât aducem mai mulți oameni în jurul cărților – tipărite sau audio – cu atât mai aproape suntem de misiunea noastră de a transforma România prin lectură”, spune Șerban Radu, cofondator Cărturești.

Investiția Cărturești va aduce bestsellere în portofoliul exclusiv AudioTribe

”Prioritatea noastră este să ne concentrăm pe achiziția de titluri premium și să aducem cele mai bune cărți audio. Avem în plan să dublăm portofoliul în limba română, mai ales prin producție proprie, și urmează să extindem portofoliul în limba engleză de la 15.000 la 60.000 de titluri. Investiția partenerului nostru strategic, Cărturești, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun, iar sprijinul lor ne ajută să gestionăm împreună cea mai mare librărie de audiobookuri a unui serviciu din România”, afirmă  Radu Nicolau, cofondator AudioTribe.

Planurile de dezvoltare ale startup-ului cuprind investiții și în studiouri noi – cele 4 studiouri deținute sunt deja prea puține pentru ritmul accelerat al înregistrărilor –, redarea pe capitole a audiobookurilor și extinderea portofoliului, prin introducerea podcasturilor în platformă. În plus, se va pune accentul în continuare pe dezvoltarea funcționalităților aplicației.

”Am primit multe feedback-uri de la tribers, cum ne place să ne numim ascultătorii. Pozitive și constructive. Una dintre cele mai apreciate funcționalități ale aplicației este posibilitatea de a descărca audiobookul securizat în aplicație și de a-l putea asculta oriunde, fără să fie nevoie de date mobile sau de semnal.”, declară Radu Nicolau. 

Piața de audiobooks din România

Într-un an de ascultare, audiobookurile de dezvoltare personală sunt cele mai căutate, urmate de seriile SF, thrillere și crime.

Topul este condus de Atomic Habits, bestseller internațional cu peste 7 milioane de exemplare vândute la nivel global, urmat de Tată bogat, tată sărac și Începe cu de ce. În limba engleză, topul este condus de audiobookurile-fenomen Sapiens și Homo Deus.

În categoria ficțiune audiobookurile de tip „experiență” au fost cele mai ascultate: Dune, narat de Andi Vasluianu (printre cei mai elogiați naratori în review-uri), Acolo unde cântă racii, o carte puternic descriptivă, narată de Adriana Muraru, și seria Clubul Crimelor de Joi.

Aproximativ 60% dintre ascultători sunt femei, un procent inversat față de piața străină, unde majoritatea ascultătorilor sunt bărbați. Media de ascultare este estimată la 7.2 ore de ascultare pe lună. Cei mai mulți dintre ascultători încheie un audiobook pe lună și continuă abonamentul chiar și după cele 30 de zile gratuite oferite de AudioTribe.

Pentru un audiobook pe lună, care poate ajunge până la 20 de ore de ascultare, prețurile încep de la 6.99 euro, adică aproximativ 35 de lei. 

AudioTribe este disponibil în toată Europa, cu excepția Regatului Unit, Ciprului, Maltei și Irlandei de Nord.



Citeste si