Primăria Capitalei, măsuri care pot afecta serviciile de ridesharing și aplicațiile de taxi

Consiliul General din cadrul Primăriei Capitalei a aprobat proiectul prin care se modifică regulamentul de taximetrie pe teritoriul municipiului București.

Prin noul regulament adoptat de primărie serviciile de dispecerat devin obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați de Autoritatea de Autorizare a Primăriei Municipiului București, iar aceste activități de dispecerat nu se vor mai putea executa decât de dispecerii taxi autorizați de PMB.

În esență, în București și-ar putea desfășura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizați care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate. Iar acest lucru ar putea afecta serviciile de ridesharing, precum Uber sau Taxify, dar și aplicații precum Clever sau Star Taxi.

”În acest moment Uber România nu are o poziție oficială legată de această decizie a Consiliului General, însă, cu siguranță nu putem vorbi despre interzicerea serviciului”, ne-au precizat reprezentanții locali ai Uber.

Aceștia au revenit cu o precizare:

"La o primă vedere, modificările aduse azi în Consiliul Primăriei nu afectează serviciile ca Uber. Analizăm și vom reveni cu puncte de vedere sau propuneri în perioada următoare, pentru a evita posibile interpretări abuzive. Vrem să fim partenerii Primăriei București", au declarat oficialii Uber.

 

În repetate rânduri oficialii locali ai companiei americane au solicitat reglementarea serviciului în țara noastră, propunând chiar și o serie de modele după care ar putea funcționa Uber în România.

Și reprezentanții Clever Taxi au dat publicității poziția companiei față de noile reglementări aprobate de PMB:

”Suntem profund dezamăgiți de propunerea și modalitatea în care a fost luată această decizie cu privire la transportul în regim taxi. Nu putem fi de acord cu acest regres tehnologic impus. Se propune involuția acestei piețe cu cel puțin 20 de ani. Pare că se dorește întoarcerea la chemarea unui taxi prin frecvență radio.

Nu este clar cui servește această decizie. Am realizat recent o cercetare cu privire la gradul de satisfacție al pasagerilor și șoferilor care folosesc aplicația Clever Taxi. 99.2% din șoferi găsesc această aplicație foarte utilă. Consideră că a îmbunătățit masiv industria și, până la urmă, ziua de lucru.

De asemenea, majoritatea pasagerilor consideră că am adus o îmbunătățire industriei, oferind un serviciu sigur și eficient. Clever Taxi este considerată de utilizatorii săi cea mai sigură modalitate de călătorie comparativ cu sunatul la dispecerat, cu luarea unui taxi direct din stradă sau cu alte aplicații de taxi. Tot în cadrul acestei cercetări, Clever Taxi s-a dovedit a fi cea mai eficientă metodă de găsire rapidă a unei mașini.

Haosul și lipsa unei modalități moderne de a găsi o mașină au condus la dezvoltarea Clever Taxi, aplicație ce a adus o îmbunătățire reală în trafic. Ne propunem și reușim să fluidizăm traficul. Am ajuns la 600m distanță medie de sosire a unui șofer și la un interval de 3:17 minute, timpul mediu pentru sosirea unei mașini. Toate acestea sunt posibile exclusiv printr-o platformă-agregator. Interzicerea lor va anula aceste beneficii.

Pe lângă regresul propus de primărie, măsurile par anti-concurențiale prin interzicerea de-facto oricărei platforme de tip agregator. Acestea sunt responsabile, în principiu, pentru optimizări majore de trafic pentru că pun în legătură pasagerii cu cei mai apropiați șoferi, un serviciu complet diferit și complementar dispeceratului.

Clever Taxi este disponibilă în București și în alte 20 de orașe din țară din anul 2012. Am procesat peste 80 de milioane de curse și deservim peste 500.000 de pasageri din București. Toți acești oameni vor fi afectați direct de propunerea primăriei, pe lângă cele câteva mii de șoferi care utilizează aplicația în București și Ilfov.

Clever Taxi este singura și prima aplicație de e-hailing ce a introdus plata curselor cu cardul, fără să oblige șoferul să aibă un POS în mașină sau să-l forțeze să încheie un contract cu o instituție financiară. Avem această opțiune de 4 ani.

Clever Taxi este unul dintre modelele de business de succes din România și a fost achiziționată prin cea mai mare tranzacție pentru o aplicație mobilă de către grupul Mercedes, în această vară. Se bucură de popularitate în toate orașele în care este prezentă în România și procesăm zilnic milioane de curse.

Vom lua toate măsurile pentru a ne asigura de buna funcționare în continuare a aplicației, în interesul pasagerilor și al șoferilor deopotrivă. Apreciem suportul utilizatorilor și al șoferilor și îi încurajăm să își exprime opinia și către PMB, deoarece așa funcționează democrația”.

Potrivit noului regulament, în cazul nerespectării obligațiilor, amenda se ridică la 4.500 – 5.000 de lei.

Modificările regulamentului de taxi din București

La art. 3 din anexa 1 a Hotărârii C.G.M.B. nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru, a Caietului de sarcini și a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi, după lit. j) se introduce lit, i și lit. I care vor avea următorul conținut:

i-dispecerizare prin orice alte mijloace-activitate desfășurată de către un dispecerat taxi autorizat de către autoritatea de autorizare pentru a prelua comenzile clientului prin intermediul unei aplicații informatice sau prin comenzi on-line efectuate pe site-ul web al unui dispecerat taxi autorizat și de a le transmite prin stația radio de emisie-recepție către taximetrist;"

io-aplicația informatică reprezintă un program software care este instalat și funcționează pe un dispozitiv mobil sau fix, program ce este proprietate exclusivă a dispeceratului taxi autorizat, având aceeași denumire cu cea a dispeceratului taxi autorizat."

Art.II Alin. (1) al art. 21 din anexa 1 a Hotărârii C.G.M.B. nr. 178/2008 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 21 alin. (1) -Pe teritoriul municipiului București serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați și nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizați de Autoritatea de Autorizare a Primăriei Municipiului București, în condițiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la acesta servicii prin comenzi telefonice sau prin alte mijloace, inclusive aplicațiile de tip on-line care se identifică obligatoriu cu dispeceratul al cărui nume este trecut în autorizația de dispecerat emisă de Autoritatea de Autorizare a Primăriei Municipiului București.

Art.III La art. 21 din anexa 1 a HCGMB nr. 178/2008 după alin. (3) se introduce alin. (3) care va avea următorul conținut:

alin. (3) . Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați, care își desfășoară activitatea de transport în regim de taxi pe teritoriul municipiului București și nu se pot executa decât de către dispecerii taxi autorizați de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului București, în condițiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau orice alte mijloace (aplicații informatice, comenzi on-line pe site-ul web al dispeceratului taxi) și de a le transmite prin stația radio de emisie-recepție către taximetrist;"

Art.IV La art. 41 din anexa 1 a Hotărârii C.G.M.B. nr. 178/2008 după alin. (2) se introduce alin. (2) care vâavea următorul conținut:

alin. (2) . În exercitarea activității de transport în regim de taxi, taximetriștii au următoarele obligații:

  • a) să aibă ținută îngrijită (pantalon, cămașa, sacou în funcție de anotimp) fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare (sorț, maiou, Slapi);
  • b) să întrețină starea de curățenie a autovehicului taxi și aspectul curat și îngrijit al acestuia, în primul rând în interiorul taxiului, cât și exteriorul acestuia,
  • c) să nu folosească un limbaj neadecvat, suburban sau care să facă referiri la discriminări de orice fel (etnie, religie, sex, etc.) sau care să deranjeze clienții,
  • d) la solicitare, clienții vor fi ajutați la urcarea și Coborârea din autovehicul, în special persoanele cu mobilitate redusă, persoanele în vârstă și femeile gravide;
  • e) să nu refuze transportul persoanei cu mobilitate redusă și a dispozitivului de mers,
  • f) în timpul executării serviciului de transport persoane în regim de taxi se interzice fumatul în interiorul taxiului în prezența clientului,
  • g) în timpul executării serviciului de transport persoane în regim de taxi se interzice folosirea telefoanelorlaltor dispozitive mobile,
  • h) în timpul executării serviciului de transport persoane în regim de taxi fundalul sonor, muzica sau folosirea altor echipamente cu impact audio-video se va selecta și adaptă la cerințele clientului;
  • Art.V La art. 59 din anexa 1 a Hotărârii C.G.M.B. nr. 178/2008 după pct. 6 se introduce pct. 6 t care va avea următorul conținut:

    alin. 6 1 Nerespectarea obligațiilor, așa cum au fost stabilite la art. 21 alin. (3) , aplicabile tuturor activităților asimilate indiferent de modul și mediul prin care se realizează și au ca rezultat mijlocirea între un conducător neautorizat sau a unui transportator autorizat taxi, a transportării unei persoane sau grup de persoane pe teritoriul Municipiului București, se sancționează cu amendă de la 4.500 la 5.000 lei.



    Citeste si