- 30 Aprilie 2018
Legea prevenției: Portal pentru antreprenorii care vor să funcționeze în legalitate
”Portalul www.prevenire.gov.ro este instrumentul care adună toate principiile Legii prevenirii, o lege foarte așteptată de mediul de afaceri, prin care vrem să schimbăm percepția asupra relației antreprenor - stat. Nu ne aflăm pe poziții antagonice. Suntem parteneri, iar această lege este doar un prim pas în modernizarea actului de control, creșterea gradului de educare antreprenorială și conformarea colaborativă. Prin crearea și gestionarea acestei platforme Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat îşi consolidează rolul de partener al antreprenorilor români și străini, oferindu-le cele mai bune soluții de dezvoltare a afacerilor în România”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea, la lansarea platformei de informare asupra contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii.
Legea prevenției - contravenții incluseAstfel, atât operatorii economici, cât și persoanele fizice au acces direct, nediscriminatoriu și transparent la informații despre drepturile și obligațiile persoanelor supuse activităților de control, precum și atribuțiile autorităților care constată contravențiile și aplică sancțiunile.
Portalul asigură mecanismul de funcționare a prevenției, oferind totodată autorităților cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor accesul la platforma comună de popularizare a materialelor documentare și ghidurilor de bună practică din domeniile menționate anterior.
Contravențiile incluse, în număr de aproximativ 400, reglementate prin 70 de acte normative, vizează sfera de responsabilitate a 11 ministere, precum și a unor instituții publice cu atribuții de reglementare și control ce se regăsesc în subordinea și coordonarea acestora. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este integrator al acestor propuneri de contravenții, afirmă reprezentanții ministerului.