Românii de la PriceFlux, la Web Summit din Lisabona. Primul pas pentru extinderea europeană

PriceFlux, soluția inovatoare de monitorizare și analiză a prețurilor, creată de o echipă de programatori români, va fi prezentată la Lisabona, în cadrul celui mai mare eveniment de tehnologie din Europa.

Platforma PriceFlux a fost lansată la începutul acestui an, cu scopul de a ajuta companiile din industria comerțului online să eficientizeze și să automatizeze procesele de setare a prețurilor. Astfel, PriceFlux ajută magazinele online să stabilească și să actualizeze în timp real prețurile produselor, în funcție de diferiți factori de piață precum: ofertele furnizorilor, prețurile magazinelor concurente, stocul disponibil, istoric ș.a.

“Suntem foarte bucuroși că am fost invitați de către Web Summit la Lisabona în cadrul programului StartUp Alpha pentru a prezenta PriceFlux și beneficiile pe care le aduce platforma noastră magazinelor online cu care lucrăm. Suntem deja în discuții avansate cu parteneri pentru lansarea soluției noastre pe alte piețe mai mari din Europa și sperăm ca prezența la această conferință să ne ajute să facem cunoscute funcționalitățile inovatoare ale platformei PriceFlux.”, a declarat Sorin Cristea, co-fondatorul PriceFlux.

PriceFlux automatizează procesul de potrivire a produselor cu ajutorul unui algoritm de machine learning, astfel încât clientul nu mai este nevoit să își definească manual produsele sau categoriile de produse ale căror prețuri dorește să le monitorizeze.

În plus, PriceFlux oferă funcționalități de flux de date pentru documentare, baze de date și alte automatizări de procese, menite să reducă costurile și să grăbească procesele pentru comercianții online.

Aflați din acest material mai multe detalii despre PriceFlux.

Web Summit 2019, are loc în acest an, în Lisabona, capitala Portugaliei. Cele mai mari companii din lume dar și toți pasionații de tehnologie, sunt așteptați în perioada 4 – 7 noiembrie, la Altice Arena & Fil. În șapte ani, Web Summit, a crescut de la 400 de participanți la peste 60.000 de participanți din peste 170 de țări.

Web Summit, a devenit astfel „cea mai mare și cea mai importantă piață tehnologică din Europa”. Un loc de întâlnire la nivel mondial de neegalat pentru companiile de tehnologie cele mai mari din lume și pentru cei interesați de modul în care aceștia își pot transforma afacerile și viața.

PriceFlux este un serviciu online de monitorizare și analiză a prețurilor, dedicat companiilor din industria comerțului online. PriceFlux ajută magazinele online să urmărească în timp real și cu precizie strategia de prețuri a propriilor produse listate, în raport cu magazinele concurente. 

Compania a fost fondată de o echipă de trei programatori cu experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de software: Sorin Cristea, Peter Lupu-Volcinschi și Vlad Călătoiu. Odată cu dezvoltarea platformei, Mihaela Becheru, expert în comunicare, s-a alăturat echipei pentru a ajuta cu strategia de dezvoltare la nivel internațional.



Citeste si