Prima jumătate din 2020 în IT-ul românesc. Care sunt tehnologiile și tendințele pe care mizăm până la finalul anului

Primul semestru din anul 2020 a fost o provocare pentru orice business, din România sau de dincolo de graniță. Practic, în acest an, misiunea unei afaceri a fost aceea de a se reinventa sau adapta la contextul pandemiei de COVID-19, afacerile din IT fiind printre cele care au reușit să-și păstreze ritmul de dezvoltare.

Perioada pandemiei a determinat creșterea numărului de solicitări externe în zona de soluții custom, creșterea fiind impulsionată de nevoia de reducere a costurilor pentru proiectele companiilor afectate de ultimele luni.

Totuși, unele companii românești din IT au fost afectate, în special cele ale căror clienți au redus costurile, însă au toate șansele să se redreseze, în a doua parte a acestui an și în începutul anului viitor.

”EXE Software a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 10%, în primele șase luni ale lui 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. Am observat cum creșterea cea mai semnificativă a avut loc în aprilie și mai, pe fondul faptului că aproape toți clienții noștri au accelerat implementarea proiectelor, care să îi ajute în optimizarea proceselor interne, lucrul la distanță și, în general, implementarea măsurilor de distanțare socială. România rămâne o țară atractivă în industria IT, atât ca expertiză, cât și la nivel al costurilor. Totuși, după optimismul de la finele lunii mai și începutul lui iunie, când lucrurile păreau să fie sub control, creșterea numărului de cazuri confirmate având COVID-19 bulversează mediul de business din România. Incertitudinea și nesiguranța își fac loc și este nevoie de componenta politică, pentru a redresa situația prin consens, decizii și acțiuni ferme”, a declarat CEO-ul EXE Software, Sorin Cosmescu.

Tendințe în tehnologie pentru următoarele luni - tehnologiile pe care mizăm
  • Inteligența Artificială (AI): procesarea inteligentă a datelor va continua, întrucât recunoașterea de voce și de imagine sunt deja posibile, datorită progreselor înregistrate;
  • Cloud Computing: lucrul de acasă a făcut ca cererea de servicii in cloud să crească exponențial, date fiind conferințele, trening-ul și organizarea orelor de curs din învățământul românesc în mediul online;
  • Realitatea Virtuală (VR): perioada pandemiei a sporit numărul celor care utilizează căști VR pentru a-și întregi experiența jocurilor video sau chiar pentru a explora destinații de călătorie virtuală. De asemenea, tot mai multe persoane folosesc și această tehnologie pentru a căuta interacțiunea umană prin intermediul platformelor de socializare VR;
  • Rețelele 5G: vorbim despre viitorul comunicării pentru întreaga industrie mobilă. Acest tip de conectivitate la Internet mobil ne va oferi viteze de descărcare și încărcare super rapide, mai exact de cinci ori mai rapide decât capacitățile 4G, precum și conexiuni mai stabile cu aplicabilitate în toate industriile;
  • Internet of Things (IoT): pe lângă industrie, medicina va fi unul dintre beneficiarii importanți ai acestei tehnologii și diverse dispozitive inteligente vor ajuta la monitorizarea stării de sănătate, precum și la prevenirea bolilor;
  • Cybersecurity: securitatea cibernetică este una dintre tehnologiile vitale pentru organizații, în special cele ale căror procese de afaceri contează pe tehnologii bazate pe date. Se acordă mult mai multă atenție vieții private și protecției datelor, conform Regulamentului General de Protecție a Datelor (GDRP);
  • Tehnologia Blockchain: dacă au existat îndoieli cu privire la valoarea platformelor blockchain în îmbunătățirea transparenței întreprinderilor, care depind de integrarea in rețele disparate, putem spune că pandemia COVID-19 le-a eliminat.
  • EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți.

    Cu peste 200 de proiecte la activ, EXE Software este partener certificat Microsoft Gold și și-a clădit reputația dezvoltând și implementând soluții pentru data management, resource management, workflow management, field data collection, data analysis, folosind metodologii ca Agile, Waterfall, Extreme Programming (XP) și Adaptive Software Development (ASD).



    Citeste si