Profesorul român de la MIT numit printre consilierii pe știință și tehnologie ai președintelui Trump

Daniela Rus, profesor în cadrul MIT, una dintre cele mai prestigioase universități din lume, și directorul Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL) în cadrul MIT, a fost aleasă pentru a fi unul dintre consilierii președintelui Donald Trump.

Profesorul Daniela Rus se numără de acum printre specialiștii care îl consiliază pe președintele Statelor Unite în chestiuni de știință și tehnologie (face parte din President’s Council of Advisors on Science and Technology – PCAST).

Acest consiliu, care a luat ființă în 1976 (se pare că există informal încă din 1933, de pe vremea președintelui Franklin Roosevelt), oferă informații vitale pentru securitatea și economia Statelor Unite, precum recomandări care pot menține SUA în topul clasamentului în ceea ce privește descoperirile din știință și tehnologie sau care ajută la dezvoltarea segmentului de cercetare și dezvoltare.

Daniela Rus s-a născut în 1963 la Cluj Napoca şi a absolvit liceul Nicoale Bălcescu. A emigrat în Statele Unite în anii '80, iar în 1993 a devenit doctor în computer science la Cornell University. Ea lucrează la Massaschusetts Institute of Technology (MIT) din 2003, iar din 2012 este director al CSAIL.

"Sunt onorată să pot adăuga perspectiva mea, ca om de ştiinţă în domeniul computerelor, la acest grup, într-o perioadă în care atâtea probleme care implică inteligenţa artificială şi alte aspecte ale informaticii ridică întrebări importante, ştiinţifice şi politice, pentru naţiune şi pentru lume", a declarat Daniela Rus, citată de MIT News.

Daniela Rus este profesor de electrical engineering și computer science în cadrul MIT, iar cercetările sale din domeniul roboticii, inteligenței artificiale și data science se concentrează, în special, pe dezvoltarea ingineriei electro-mecanice în domeniul autonomiei (în domenii precum transport, industrie, plnificare urbană, medicină).

Obiectul pe termen lung este de a ajuta la dezvoltarea unui viitor în care tehnologia robotică să fie integrată în toate aspectele vieții cotidiene și să poată ajuta la executarea unor sarcini fizice și cognitive.

 



Citeste si