- 30 Martie 2018
Programul de comerț și servicii 2018 – procedură și înscrieri
Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă este unul multianual prin care se încurajează și se stimulează dezvoltarea de IMM-uri.
”Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis”, se afirmă în documentul postat pe site-ul ministerului pentru IMMu-uri.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.
Schema de ajutor de minimis urmăreşte:- întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă;
- dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă.
Schema este valabilă de la data publicării prezentului ordin în Monitorul oficial al României până la 31 decembrie 2020, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021.
Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 49.949.000 lei. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2018, aprobat prin Legea nr. 2/2018 a Bugetului de Stat pe anul 2018 este de 49.949.000 lei.
Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2018, 2019 și 2020 este de 49.949.000 lei/anual.
Prin implementarea programului în perioada 2018-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 600 de beneficiari, din care 200 de beneficiari în anul 2018, similar cu numărul de beneficiari din 2017.
Beneficiari de ajutor de minimis în cadrul programului3.1. Noţiunea de “întreprindere unică” include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:
(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;
(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
(d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.
Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi unice.
În sensul Regulamentului Comisiei nr. 1407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, noțiunea de întreprindere unică stabilește cuantumul ajutorului de minimis de care poate beneficia aplicantul.
3.2. Pot beneficia de alocație financiară nerambursabilă (AFN) în cadrul Programului operatorii economici (microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr.361 din data de 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003), respectiv societăţi si societăţi cooperative, care îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii de eligibilitate:
Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 Euro pentru intreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost) echivalent în lei.
Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului, stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.
Termenul limită de semnare a contractelor de finanțare care se implementează cu componentă de credit este 11 decembrie 2018.
Citește și despre procedurile de implementare pe 2018 ale celorlalte programe derulate de ministerul pentru IMM-uri: Programul pentru sprijinirea meșteșugarilor: procedura de implementare și data la care încep înscrierile Start-Up Nation 2018 – s-au publicat procedurile de implementare EMPRETEC – procedura de implementare pe 2018 Programul de microindustrializare 2018: schema de minimis Programul pentru femeia manager 2018 - schemă de minimis Află mai multe detalii despre procedura pe 2018 a programului de comerț și servicii din documentul de mai jos.Proiect Procedura Comert by Oana Cosman on Scribd